ULTIMA ORA
Presedintele Partidului National Liberal (PNL), Theodor Stolojan, a facut, sambata, un anunt-bomba atat pentru clasa politica, cat si pentru electorat. Intr-o conferinta de presa extraordinara, el si-a anuntat retragerea din cursa pentru Presedintia Romaniei si de la sefia PNL.
Stolojan a explicat ca a luat aceasta decizie din motive de sanatate, fara a preciza, insa, despre ce ar fi vorba. Theodor Stolojan a renuntat si la conducerea partidului, delegand atributiile de presedinte unuia dintre vicepresedintii partidului, Calin Popescu Tariceanu, care va fi si co-presedinte al Aliantei PNL-PD.
Retragerea din cursa a lui Stolojan pune Alianta Dreptate si Adevar (PNL-PD) intr-o situatie delicata, aceea de a desemna un nou candidat, cu mai putin de doua luni inaintea alegerilor. Biroul Executiv al PNL a decis, duminica, sa propuna desemnarea co-presedintelui Aliantei, liderul PD, Traian Basescu, drept candidat la Presedintie al Aliantei, urmand ca liberalii sa faca nominalizarea pentru functia de premier. Propunerea a fost adresata Delegatiei Permanente, care se va intruni luni, la ora 10.00. Co-presedintele Aliantei PNL-PD, Traian Basescu a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca starea sanatatii lui Theodor Stolojan nu este atat de grava pe cat se vehiculeaza, problema acestuia fiind de fapt "stresul provocat de santajul politic la care a fost supus in ultimul timp". Potrivit lui Basescu, urmau sa apara dosare-bombe de presa, cu afacerea Megapower si cu un certificat medical de la un sanatoriu din Predeal, de acum 20 de ani, chestiuni care s-ar fi constituit intr-un motiv de stres pentru care Stolojan nu ar fi fost pregatit. Totodata, Basescu s-a declarat dispus sa candideze, daca PNL ii va face aceasta propunere. "In mod categoric, daca PNL va face aceasta propunere, voi face cursa prezidentiala. Nu avem alta solutie. In lipsa unei astfel de angajari, exista riscul ca turul doi sa se desfasoare intre Adrian Nastase si Corneliu Vadim Tudor", declara Basescu. Intreaga clasa politica romaneasca a reactionat cu promptitudine la anuntul facut de Stolojan, liderii politici urandu-i acestuia in primul rand sanatate. Gestul sau a fost analizat in varii feluri de analistii politici si ziaristi, care au tinut sa sublinieze faptul ca zvonuri privind problemele de sanatate ale liderului PNL au existat de cateva luni. Joia trecuta, insa, liderul PD, Traian Basescu, infirma zvonurile din presa privind posibila retragere a lui Stolojan din cursa pentru Presedintie.
Theodor Stolojan este membru PNL din iulie 2000. In perioada 2000-2002, a fost presedinte al Consiliului National al formatiunii liberale, iar in august 2002 a fost ales presedinte al PNL. A fost ministru de Finante in Guvernul Roman, in 1991, iar in perioada 1991-1992 a detinut functia de prim-ministru. Stolojan a devenit candidatul Aliantei PNL-PD la prezidentialele din 2004 prin decizia Consiliului National al PD din 13 decembrie 2003 si a Delegatiei Reprezentantilor Nationali (DRN) a PNL din 5 februarie. PNL si PD au inceput stragerea de semnaturi pentru sustinerea candidaturii liderului liberal pe la jumatatea lunii august.
Notabila a fost reactia co-presedintelui Aliantei PNL-PD, Traian Basescu, la conferinta de presa de sambata, in care Theodor Stolojan si-a anuntat retragerea. Basescu si-a gasit cu greu cuvintele, printre lacrimi, pentru a-i multumi colegului sau liberal pentru tot ce a facut pentru Romania si cele doua partide ale Aliantei. A doua zi, insa, in conferinta de presa, Basescu a devenit bataios si a explicat faptul ca nu a vorbit sambata despre santajul la care era supus Stolojan, din cauza starii sale emotionale si pentru ca liderul liberal nu a dorit sa dea la iveala asemenea elemente. (Marina Constantinoiu)
Citește pe Antena3.ro