x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Suplimentare la buget / Aleşii, loviţi de evlavie

Suplimentare la buget / Aleşii, loviţi de evlavie

de Aniela Nine    |    20 Feb 2009   •   00:00
Suplimentare la buget / Aleşii, loviţi de evlavie

Parlamentarii puterii şi-au asigurat recunoştinţa electoratului. Au dat cu dărnicie peste 55 milioane de lei ca fonduri suplimentare pentru bisericile din toată ţara. Şi în judeţele unde banii pentru biserici au fost mai puţini, au echilibrat balanţa direcţionându-şi generozitatea către şcoli. Sau către spitale şi cămine culturale. Per total, dărnicia aleşilor se ridică la aproape 100 milioane de lei.



Prin intermediul amendamentelor "sociale" făcute de parlamentarii puterii la bugetul de stat, un număr de 806 biserici vor primi 55,062 milioane lei, către 242 de şcoli vor fi directionaţi 33,495 milioane lei, pentru un număr de 36 de spitale din toată ţara se vor da fonduri în valoare de 6,73 milioane lei, iar 37 de cămine vor primi fonduri în valoare de 4,665 milioane lei. Per total, prin intermediul acestor amendamente "sociale", Guvernul a acceptat alocarea a 99,952 milioane de lei, adică aproximativ 100 milioane lei. La cursul de 4 lei pentru un euro la care a fost calculat bugetul României pe 2009, rezultă o sumă de 24, 988 milioane euro, adică aproape 25 milioane euro.

O analiză a modului în care sunt distribuite cele 806 de biserici arată că cele mai favorizate judeţe, din punct de vedere al numărului de lăcaşuri de cult care au fost bugetate prin aceste amendamente sunt Oltul – unde un număr de 82 de biserici vor primi per total 1,07 milioane lei – Suceava – 57 de biserici vor primi fonduri şi Clujul şi Timişul, fiecare din aceste două judeţe primind bani pentru câte 50 de biserici. Numai că, spre deosebire de Olt, unde deşi este vorba de un număr mai mare de biserici, fiecare astfel de aşezământ a primit câte o sumă destul de mică, şi ca atare suma totală se ridică la numai 1,07 milioane lei, în Cluj suma totală care va fi acordată pentru cele 50 de biserici este aproape triplă, şi anume 2,84 milioane lei. Pentru judeţul Suceava, la cele 57 de biserici au fost alocaţi 3,06 milioane lei. Cât priveşte Timişul, aici generozitatea a fost şi mai mare. Nu mai puţin de 3,12 milioane lei au mers către cele 50 de lăcaşuri de cult.

CINE ÎMPARTE, PARTE-ŞI FACE
Explicaţia direcţionării acestor fonduri generoase este simplă: în aceste judeţe puterea democrat-liberală şi social-democrată deţine lejer majoritatea din punct de vedere al numărului de parlamentari. Astfel, judeţul Cluj, de exemplu, este reprezentat în Parlament de nouă aleşi ai PD-L şi PSD (6 deputaţi şi 3 senatori), pe când opoziţia are numai 5 parlamentari. În judeţul Timiş 8 deputaţi din cei 10 aparţin tot coaliţiei PSD-PD-L, iar trei din cei patru senatori de Timiş sunt de la putere. Cât priveşte judeţul Olt, şi aici situaţia este şi mai clară: din cei 7 deputaţi, 6 sunt PSD şi PD-L  iar la Senat toţi cei trei aleşi aparţin actualei coaliţii de guvernare. Şi la Suceava, 8 din 10 deputaţi aparţin coaliţiei de guvernare, iar la Senat trei din cei patru aleşi sunt de la PSD şi PD-L.

EDUCAŢIA, PRIORITARĂ ÎN SECTORUL 5

A doua prioritate a parlamentarilor puterii în privinţa direcţionării fondurilor a reprezentat-o educaţia. 242 de şcoli din aproape toate judeţele vor primi de la buget, urmare a acestor amendamnete, aproape 33,5 milione lei. Judeţele favorizate de data aceasta sunt Dolj, unde 22 de şcoli vor primi fonduri suplimentare de 1,92 milioane lei şi respectiv Bucureşti, unde 19 şcoli vor fi bugetate cu 5,455 lei. Interesant este că în Bucureşti, din suma totală de peste 5 milioane de lei, o singură şcoală primeşte aproape jumătate. Este vorba de Şcoala nr. 144, aflată în Sectorul 5, păstorit de edilul Marian Vanghelie. Şi tot în Sectorul 5 se află şi grădiniţa cea mai norocoasă, Grădiniţa nr. 185, care primeşte nu mai puţin de 1,4 milioane lei.

La capitolul sănătate, pe primul loc se plasează judeţul Arad, unde pentru patru spitale se direcţionează suma de 1,28 milioane lei. Nici Clujul nu e uitat, pentru şase spitale alocându-se nu mai puţin de 1,07 milioane lei. Ceva mai mult de jumătate de milion de lei vor primi două spitale din Argeş, iar în Bucureşti pentru Spitalul de reumatologie au fost alocaţi 430.000 lei. Cât priveşte căminele culturale, mai puţin de jumătate din judeţele ţării au beneficiat de fonduri, cel mai favorizate judeţ fiind din acest punct de vedere Doljul – unde vor ajunge 1,1 milioane lei pentru patru cămine culturale – şi Vâlcea, unde, pentru trei cămine culturale, se vor primi 1,13 milioane lei.

2 miliarde de lei vechi pe cap de liberal

Deputatul PNL Relu Fenechiu se lăuda ieri pe holurile Parlamentului că a reuşit să obţină de la Guvern aproape 600 de miliarde de lei vechi pentru judeţul în care a candidat, Iaşi. Mai mult, ar fi vrut şi 3 miliarde de euro pentru aeroportul din Iaşi, dar aici s-a terminat bunăvoinţa ministrului pedelist de Finanţe, Gheorghe Pogea. I-a promis doar că îi va susţine proiectul cu bani din "fondul Schengen". Nu se ştie dacă fondul ăsta există sau a fost o păcăleală pentru Fenechiu, dar baronul de Iaşi, vizibil încântat de sine însuşi, se lăuda că a obţinut banii "prin negocieri personale". Plenul reunit al celor două Camere a reuşit să voteze ieri bugetul pentru Ministerul Mediului, al Transporturilor şi al Sănătăţii, iar la închiderea ediţiei încă se mai dezbătea bugetul Ministerului Culturii şi Cultelor. Bugerul Sănătăţii a fost adoptat de parlamentari cu 201 voturi "pentru" şi 76 "împotrivă", cu suplimentările admise deja în comisii, la cererea PSD şi PD-L pentru sprijinirea a 36 de spitale, dispensare şi centre de sănătate. Planurile Guvernului de a termina de votat în Parlament bugetul pe 2009 încă de ieri au fost date peste cap de liberali. Fenechiu şi un alt negociator de serviciu al PNL, Dan Radu Ruşanu, au fost ofertaţi ieri de PSD şi PD-L cu un schimb: PNL votează rapid proiectul de buget şi renunţă la puzderia de amendamente, promiţându-i-se acceptarea câtorva dintre ele. Mai exact, amendamente în valoare de 2 miliarde de lei vechi, care de fapt era unu, potrivit unor pesedişti, pe cap de parlamentar liberal. Fenechiu şi Ruşanu şi-au anunţat fericiţi colegii că le-au obţinut bani pentru colegiile lor şi mulţi dintre ei s-au şi văzut cu amendamentele adoptate. Parlamentarii liberali s-au reunit în şedinţă, dar fostul premier Călin Popescu Tăriceanu le-a interzis să facă vreo înţelegere cu PSD şi PD-L. De altfel, mulţi aleşi liberali erau nemulţumiţi pentru că nu ştiau pe ce criterii se va face selecţia amendamentelor şi unii dintre ei ar fi rămas cu buza umflată. "Oricum, asta era o păcăleală din partea PSD şi PD-L pentru că peste câteva luni se va face o rectificare negativă a bugetului şi primele proiecte de la care vor tăia bani vor fi proiectele noastre", a declarat şi secretarul general al PNL, Dan Motreanu. Printre puţinii fericiţi cărora li s-au aprobat amendamente este şi vicepreşedintele liberal Eugen Nicolăescu, membru al Comisiei de buget-finanţe. A obţinut 3,7 miliarde de lei vechi pentru spitalul din Călăraşi, acolo unde a şi candidat. Cum? "Pe baza echilibrului algoritmului politic." Adică, în comisii au fost adoptate amendamente proporţional cu ponderea partidelor, spune Nicolăescu. (M.I.A., D.P.)

×
Subiecte în articol: politic psd milioane pd-l biserici primi