x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tariceanu - Fluturasi fara instiintare

Tariceanu - Fluturasi fara instiintare

de Oana Stancu Zamfir    |    Dana Piciu    |    23 Mai 2006   •   00:00

Premierul Calin Popescu Tariceanu a afirmat ieri ca nu a fost "instiintat sau consultat" in legatura cu fluturasii publicitari care-i poarta semnatura. "Un prim-ministru nu se ocupa nici de decizia privind tiparirea unor fluturasi, nici de distribuirea lor. Exista structuri care au in sarcina componenta de comunicare a Guvernului, care decid aceste lucruri", a spus Tariceanu. "Daca as fi stiut, mi-as fi ales alta poza." Premierul a aratat ca, desi exista posibilitatea altei interpretari, poza sa pusa pe acel fluturas ar putea fi "un simbol al Guvernului si nimic altceva". "Nu am incercat nici un moment sa-mi atribui merite dincolo de ceea ce am facut. Eforturile de integrare reprezinta un demers colectiv al intregii societati si al Guvernului in ansamblu", a spus premierul, adaugand ca va discuta pe acest subiect cu seful Agentiei de Strategii Guvernamentale, cel care s-a ocupat de acest demers publicitar.

La randul sau, presedintele PD, Emil Boc, a declarat ca decizia agentiei de a scoate acei fluturasi "nu a fost una fericita, minimalizand contributia intregului Cabinet". Emil Boc si-a exprimat insa convingerea ca acest lucru nu a fost in intentia primului-ministru, fiind doar o decizie a agentiei cu pricina. Intrebat daca ministrii democrati stiau de aparitia unor asemenea materiale publicitare, Boc a raspuns: "Dupa datele mele, nu".

SEMNALUL. Presa a semnalat ca Agentia pentru Strategii Guvernamentale a tiparit patru milioane de fluturasi publicitari - distribuiti prin Posta Romana - in care apar imaginea premierului si textul: "Raportul de tara confirma faptul ca Romania are toate sansele sa isi atinga destinatia europeana in 2007. Calin Popescu Tariceanu, prim-ministru al Romaniei", precum si faptul ca firma care s-a ocupat de tiparirea materialelor publicitare a fost aleasa prin selectie de oferte, nu prin licitatie. (Dana Piciu, Oana Stancu)

PSD CERE ANCHETA
PSD solicita demararea unei anchete prin care sa se verifice provenienta fondurilor din care s-au realizat fluturasii publicitari cu imaginea premierului Tariceanu. Liderul PSD, Mircea Geoana, l-a acuzat ieri pe primul-ministru ca isi face reclama pe bani publici prin aceasta campanie. "Este un gest nefiresc, un gest frivol din punct de vedere politic si arata o dorinta de a face propaganda pe o tema de interes general strict pentru domnul Tariceanu", a spus Geoana. El a precizat ca PSD va astepta un raspuns privind modul in care s-a organizat licitatia pentru inscriptionarea fluturasilor, in timp ce Curtea de Conturi va trebui sa stabileasca daca banii guvernamentali au fost cheltuiti asa cum trebuie. (L.D.)

×
Subiecte în articol: tariceanu politic