x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Tomac anunță că Băsescu va candida la PMB: Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP

Tomac anunță că Băsescu va candida la PMB: Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP

04 Aug 2020   •   17:48
Tomac anunță că Băsescu va candida la PMB: Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP
Sursa foto: DIANA OROS

Liderul PMP, Eugen Tomac a anunțat, marți, că fostul președinte Traian Băsescu va fi candidatul formațiunii la Primăria Capitalei, susținând că „aroganța” USR a generat această situație. „Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a mai spus Tomac.

Eugen Tomc a spus, marți, că PMP nu a vrut să aibă candidat propriu pentru Primăria Capitalei, dar „aroganța celorlalți” a împins spre această situație.

„Noi nu am vrut să mergem cu un candidat propriu, dar vom merge cu Traian Băsescu, pentru că vrem să obținem un capital politic, care să ne permită, așa cum se întâmplă în democrație, să avem vocea noastră politică. Pe candidatura domnului președinte mizăm la alegerile locale. Atâta timp cât aroganța celorlalți ne-a împins în această situație... Vom merge către cetățeni și le vom cere votul. Că va pierde Nicușor este meritul USR, nu al PMP”, a declarat la Digi24 Eugen Tomac.

Candidatul susținut de PNL și USR la Primăria Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, marți, că își dorește ca PMP să nu aibă un candidat care să rupă din voturile dreptei.

„Imperativul acestor zile este să scăpăm Bucureştiul de administraţia PSD şi Firea”, a apreciat el.

Fostul președinte al României, eurodeputatul Traian Băsescu, i-a spus liderului PMP, Eugen Tomac, să aibă în vedere candidatura sa la Primăria Capitalei la alegerile locale din toamna acestui an, după ce USR s-a împotrivit ca PMP să facă parte din alianța PNL-USR în Capitală.

(sursa: Mediafax)

×