x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Turcan: PSD propune o formulă de conducere a Camerei care nu are nicio bază legală

Turcan: PSD propune o formulă de conducere a Camerei care nu are nicio bază legală

04 Feb 2019   •   15:26
Turcan: PSD propune o formulă de conducere a Camerei care nu are nicio bază legală

PSD propune o formulă de conducere a Camerei Deputaţilor care nu are nicio bază legală şi nicio legătură cu reprezentarea actuală parlamentară, afirmă liderul deputaţilor PNL, Raluca Turcan, care precizează că ponderea social-democraţilor în conducerea forului legislativ ar trebui să fie în scădere, având în vedere plecările din partid.

"Astăzi, după câteva discuţii şi un document care am văzut că poartă semnătura unor lideri ai formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, constatăm că şi în această sesiune Liviu Dragnea ia pe persoană fizică şi confiscă conducerea Camerei Deputaţilor. Cu toate că PSD a fost decimat, că a pierdut un număr considerabil de parlamentari şi ca atare ponderea lor în conducerea Camerei Deputaţilor ar trebui să fie în scădere şi să reflecte această decimare pe care a suferit-o, PSD ignoră Regulamentul şi Constituţia şi propun o formulă de conducere a Camerei Deputaţilor care nu are nicio bază legală şi nicio legătură cu reprezentarea actuală parlamentară. PNL nu poate accepta un asemenea abuz cu care demarează această nouă sesiune parlamentară şi ca atare va respinge prin vot structura pe care PSD-ALDE o vor propune pentru noua sesiune care trebuie să înceapă", a spus Turcan, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a reiterat că demiterea lui Liviu Dragnea de la conducerea Camerei Deputaţilor este un obiectiv asumat de liberali.

"Nu o să batem toba să anunţăm PSD privitor la momentul în care vom demara procedura de demitere, dar cu siguranţă ne vom bate să scoatem această pată de pe obrazul Parlamentului României care este reprezentată astăzi de Liviu Dragnea, un infractor condamnat şi un individ care face de râs România în lume", a spus el.

Conform articolului 25 din Regulamentul Camerei, la începutul fiecărei sesiuni ordinare parlamentare se alege noua componenţă a Biroului permanent, adică vicepreşedinţii, secretarii, chestorii acestui for. Alegerea membrilor Biroului permanent se face la propunerea grupurilor parlamentare, în conformitate cu ponderea acestora, potrivit configuraţiei politice şi negocierii liderilor de grupuri. Lista candidaţilor propuşi pentru Biroul permanent se supune în întregime votului Camerei Deputaţilor. AGERPRES

×
Subiecte în articol: raluca turcan