Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR) a semnat luni un Acord de colaborare cu Federaţia Naţională a Pensionarilor din România (FNPR).
"Noi, cei din UNPR, şi Federaţia Naţională a Pensionarilor din România suntem camarazi de încredere de mult timp. (...) Acest acord este unul despre principii în primul rând, pentru că politica trebuie să fie despre principii. Politica nu trebuie să fie despre ce se dă sau cât se ia, ci despre cum vedem România, cum vedem societatea şi, mai ales, despre cum vedem viitorul acestei ţări", a spus preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, la semnarea documentului.
El a arătat că pensionarii sunt cei care au cel mai mult nevoie de solidaritate, de respect şi de sprijin, fiind cei care au construit această ţară.
"FNPR este partenerul nostru, iar noi suntem mereu corecţi cu partenerii noştri, în orice alianţă, şi, poate avem alte defecte, dar întotdeauna ne ţinem de cuvânt. Indiferent care va fi drumul nostru în politică, vreau să vă asigur că UNPR va reuşi să respecte acest acord şi vă mai asigur că împreună vom găsi soluţii pentru ca pensionarii să aibă o viaţă normală, aşa cum merită", a afirmat Gabriel Oprea.
La rândul său, preşedintele FNPR, Preda Nedelcu, a declarat că Federaţia a ales să se alăture UNPR pentru că aici a găsit înţelegerea necesară înfăptuirii în comun a unor proiecte de politici publice de protecţie a oamenilor în vârstă.
"Aş dori să subliniez faptul că ne-am simţit atraşi de UNPR şi pentru faptul că aici am regăsit personalităţi care, în decursul timpului, au făcut ceva pentru pensionari, au demonstrat o aplecare deosebită faţă de nevoile acestora", a mai afirmat Preda Nedelcu.
Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a anunţat luni fuziunea prin absorbţie cu PP-DD şi a arătat că partidul pe care îl conduce este un partid "al uşilor deschise".
"UNPR nu a ascuns niciodată faptul că este un partid al uşilor deschise. Toţi cei care doresc să facă politică în interes naţional şi al patriotismului sunt bineveniţi în UNPR, indiferent dacă au făcut politică sau nu, indiferent dacă au făcut parte dintr-un partid de stânga sau de dreapta", a declarat, luni, Gabriel Oprea, la sediul UNPR.
El a arătat că fuziunea cu PP-DD a venit ca un lucru firesc, având în vedere că majoritatea parlamentarilor PP-DD şi-au exprimat, de-a lungul timpului, intenţia de a intra în UNPR.
"Vreau să vă spun că nu au existat discuţii despre funcţii sau despre demnităţi, motiv pentru care îi apreciez, pentru că sunt oameni serioşi, oameni dintr-o bucată. Ne-am înţeles imediat, pentru că vrem să devenim unul dintre marile proiecte politice ale României", a mai spus Gabriel Oprea.
El a arătat că formaţiunea sa şi-a propus ca, până la 1 septembrie, în fiecare dintre cele 3.200 de localităţi din România să existe organizaţii ale UNPR, iar, până anul viitor, să existe un milion de membri de partid.
Gabriel Oprea a făcut anunţul fuziunii după momentul semnării, luni, a unui acord de colaboarare între UNPR si Federaţia Naţională a Pensionarilor din România.