x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Arafat: În premieră mondială, NATO va efectua la Târgu Mureş un exerciţiu de urgenţe civile pe simulare virtuală

Arafat: În premieră mondială, NATO va efectua la Târgu Mureş un exerciţiu de urgenţe civile pe simulare virtuală

25 Iun 2016   •   16:35
Arafat: În premieră mondială, NATO va efectua la Târgu Mureş un exerciţiu de urgenţe civile pe simulare virtuală

Dr. Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, a anunţat sâmbătă că, în perioada 4 - 7 iulie, în premieră mondială, la Târgu Mureş va avea loc un exerciţiu de urgenţe civile pe simulare virtuală, sub egida NATO.

"La Târgu Mureş urmează să se desfăşoare un exerciţiu NATO pe urgenţe civile. Este un exerciţiu la care vor participa 14 - 15 ţări. Nu va fi un exerciţiu cu echipamente desfăşurate în teren, cu victime simulate, ci o să fie un exerciţiu în care va fi folosit simulatorul virtual pe care îl avem la Târgu Mureş. Se lucrează de 6 luni la acest exerciţiu, au fost mai multe sesiuni de planificare, din care ultima a fost săptămâna aceasta şi s-a încheiat ieri. Au participat de la NATO, de la Bruxelles, au participat de la IGSU, colegi de la mai multe Unităţi de Primiri Urgenţe şi SMURD din ţară şi reprezentanţii companiei care au făcut, în urmă cu circa 3 ani, acest simulator virtual pentru situaţii de urgenţă. (...) În acest mod, după cum spun colegii noştri de la NATO, nu a fost făcut nicăieri în lume un exerciţiu de urgenţe civile sub egida NATO pe simulare virtuală. Deci este o premieră pe care inclusiv ei o testează, să vadă cât de eficientă este", a explicat, la Târgu Mureş, dr. Raed Arafat.

Şeful DSU a spus că exerciţiul va presupune o urgenţă majoră cu un număr apreciabil de victime şi de persoane care trebuie evacuate şi va testa capacitatea reală de intervenţie în caz de necesitate.

"Pentru că a trebuit să aducem simulatorul la un alt nivel, a trebuit să facem un scenariu de exerciţiu mult mai complex acum, pentru că ne uităm la o urgenţă majoră, care implică un număr foarte mare de victime, persoane care trebuie evacuate. Deci este o testare a capacităţilor. În afara faptului că exerciţiul va fi virtual şi vor participa din toată ţara - MAI, Direcţia Generală de Management Organizaţional şi IGSU, MApN - deci vom folosi calculatoarele şi vom lua decizii fără activitate reală în teren, tot ce se va întâmpla ca şi mobilizare de forţe va fi calculat real. Adică, dacă ni se cer 10 maşini de intervenţie şi noi avem două, vom spune că avem două, nu vom spune că avem 10. Exerciţiul va testa într-adevăr capacitatea noastră să reacţionăm la o urgenţă foarte mare şi nu pe plan local, este un exerciţiu care implică mai multe forţe pe plan naţional", a arătat Arafat.

Potrivit acestuia, exerciţiul se va încheia cu un seminar în care vor fi prezentate concluziile şi vor fi discutate mai multe aspecte pe intervenţiile la accidentele şi la urgenţele civile. AGERPRES

×
Subiecte în articol: exercitiu de urgente civile nato