x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Arhitectul Dan Nicolae a încetat din viață

Arhitectul Dan Nicolae a încetat din viață

26 Dec 2016   •   17:08
Arhitectul Dan Nicolae a încetat din viață

Ministerul Culturii deplânge dispariția arhitectului Dan Nicolae, directorul Direcției de patrimoniu din instituție.

"Dupa o grea suferinta, Dan NICOLAE, arhitect a trecut la cele vesnice. Timp de doua decenii a activat in Ministerul Culturii unde a  condus  si indrumat in calitate de director activitatea de protejare a patrimoniului construit contribuind semnificativ la formarea cadrului normativ specific cit si a cadrului organizatoric adminisitrativ. Format la școala ieșeană a lui Gipsy Porumbescu, Dan Nicolae este unul dintre re-fondatorii activității de restaurare a monumentelor istorice din România după 1990, activitate căreia îi va rămâne dedicat până la pensionare, iar sufletește până la ziua în care s-a săvârșit din această lume. Activitatea lui Dan Nicolae în calitate de Director al DMI cunoaște apogeul în perioada 1997-2000 când, restaurarea monumentelor are parte de un impuls bugetar și de viziune deosebit. Dan Nicolae este implicat direct în finalizarea și recepționarea Coloanei fără de sfârșit, restaurata în anul 2000 în baza programului finanțat de Banca Mondială. În întreaga sa activitate arhitectul Dan Nicolae a fost un exemplu de dedicație pentru cauza punerii în valoare a patrimoniului arhitectural. A trăit momente bune și rele din acest punct de vedere dar pe toate le-a parcurs cu onestitate profesionala si cu dorința de a ajuta oameni și monumente, deopotrivă. Mulți dintre cei care sunt astăzi specialiști sau funcționari în domeniul protejării monumentelor îi datorează îndrumarea primilor pași. Pentru aceasta amintirea lui Dan Nicolae va continua să ne însoțească. Ramine in memoria fostilor colegi ca un reper metodic de coagulare a unui colectiv de specialisti intr-o peroada de renastere a activitatilor de protejare a monumentelor istorice. Fie ca Cel de sus să dea alinare sufletului său, adesea pe nedrept supus vicisitudinilor vieții", se arată într-un comunicat de presă al instituției.

×
Subiecte în articol: Dan Nicolae arhitect ministerul culturii