x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Asistenții medicali, trimiși la cursuri de luptă cu nosocomialele

Asistenții medicali, trimiși la cursuri de luptă cu nosocomialele

de Monica Cosac    |    01 Feb 2024   •   07:20
Asistenții medicali, trimiși la cursuri de luptă cu nosocomialele

România are de peste trei ani o lege pentru prevenirea și combaterea infecțiilor asociate asistenței medicale (IAAM) - așa-numitele „nosocomiale” - și abia acum Ministerul Sănătății vrea să pună în aplicare una dintre măsurile care ar fi trebuit luate încă din 2021, și anume: realizarea unui program de pregătire pentru asistenţii medicali, în vederea obţinerii de competenţe în „supravegherea, prevenirea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale”.

Concret, asistenții vor petrece câte patru luni în unul dintre cele cinci centre din țară, unde vor fi organizate aceste școli anti-nosocomiale, și vor putea promova cursul doar dacă la examenul final obțin cel puțin nota 7, potrivit unui proiect al Ministerului Sănătății.

Infecțiile nosocomiale „reprezintă principala amenințare la adresa siguranței pacienților îngrijiți în unități medicale”, iar prevenirea acestora „constituie un obiectiv major național”, spune Legea nr. 3/2021, al cărei scop a fost acela de a crește nivelul de siguranță a pacienților internați în spitale, precum și a persoanelor asistate și îngrijite în centre rezidențiale pentru persoane adulte aflate în dificultate. 

Însă asta nu i-a împiedicat pe funcționarii din Ministerul Sănătății să amâne atâția ani elaborarea legislației secundare, astfel încât noua lege să poată fi și pusă în aplicare. În tot acest timp, infecțiile intraspitalicești au continuat să fie ascunse sub preș și să secere viețile pacienților. 

Măsură demarată după 3 ani

Printre măsurile prevăzute în normele de aplicare a Legii nr. 3/2021 - norme elaborate exact în urmă cu un an (februarie 2023) se numără și faptul că fiecare spital trebuie să înființeze un serviciu de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale (SPIAAM), care să elaboreze și să coordoneze implementarea programului anual de prevenire și control al infecțiilor nosocomiale, precum și organizarea unor programe specializate de formare și/sau de educare în controlul acestor infecții pentru personalul din cadrul acestor structuri. 

Practic, actul normativ pus acum în consultare de Ministerul Sănătății vizează tocmai implementarea acestei din urmă prevederi: introducerea de cursuri de formare a asistenților medicali care vor face parte din serviciile SPIAAM pentru prevenirea și limitarea infecțiilor nosocomiale. „Se propune, de asemenea, curriculumul de pregătire, coordonatorul național de program, lista responsabililor de program și lista lectorilor din cele 5 centre de pregătire, precum și metodologia și tematica examenului de obținere a competenței”, se arată în referatul de aprobare. 

5 săptămâni de pregătire teoretică şi 11 de practică

Potrivit proiectului de Ordin, cursurile de formare pentru asistenții medicali vor avea o durată de 4 luni, cu un total de 192 de ore de pregătire, dintre care 60 de ore vor fi de pregătire teoretică și 132 de ore pregătire practică.  

Cele cinci centre de pregătire propuse spre acreditare sunt la: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Târgu Mureş și Timişoara, iar validarea ştiinţifică a programelor se va face de universitățile de medicină din aceste orașe (mai puțin Târgu Mureş) și Centrul Naţional de Control al Bolilor Transmisibile Bucureşti.

Participanții vor fi evaluați atât după fiecare modul (test grilă, studiu de caz), cât și la finalul cursului, printr-un examen scris și o probă de abilităţi - proiect prin rezolvarea unor situaţii practice.

Cei cu note sub 7 vor fi declarați respinși

„Numai candidaţii care au obţinut minimum nota 7,00 vor fi programaţi pentru următoarea probă, ceilalţi candidaţi vor fi declaraţi respinşi”, conform documentului, aceasta fiind și nota minimă de promovare la proba practică. „Catalogul definitiv va cuprinde punctajele de la proba scrisă și de la proba practică-proiect. Vor fi declaraţi promovaţi candidaţii care au obţinut minimum nota 7,00”, stipulează actul normativ. 

Programul este propus pentru asistenţi medicali cu drept de liberă practică, cu studii finalizate atât cu examen de licenţă, cât şi fără examen de licenţă, respectiv cu examen de certificare a calificării profesionale, care prin obţinerea competenţelor de prevenire, supraveghere şi limitare a Infecţiilor Asociate Asistenţei Medicale pot efectua activităţi în cadrul compartimentelor/serviciilor de profil din spitale sau alte unităţi medicale, acţiuni de coordonare (director de îngrijiri, coordonatori de programe de sănătate în domeniu), de training şi de participare în echipele de cercetare.

Deţinătorii atestatului vor putea: să coordoneze sau să participe la desfăşurarea activităţilor de prevenire, supraveghere şi limitare a infecţiilor asociate asistenţei medicale, se implică în declanşarea unor acţiuni de prevenire şi combatere a infecţiilor asociate asistenţei medicale, pune în aplicare măsurile tehnice necesare pentru prevenirea şi combaterea infecţiilor asociate asistenţei medicale, participă împreună cu medicul la acţiuni de consiliere pentru luarea unor măsuri administrative, să desfăşoare activităţi de formare a altor categorii de asistenţi medicali sau a personalului de îngrijire, cât şi să participe la proiecte cercetare în domeniu, să contribuie la acţiunile desfăşurate de compartimentele de management al calităţii pentru elaborarea documentaţiei în vederea acreditării/reacreditării unităţilor medicale.

Printre măsurile care urmează să fie implementate pentru limitarea infecțiilor intraspitalicești se regăsește și faptul că spitalele vor avea obligația de a „organiza structuri funcționale de boli infecțioase” pentru izolarea pacienților cu infecții nosocomiale determinate de germeni cu risc epidemiologic, chiar dacă foarte multe unități medicale n-au infrastructura necesară izolării acestor pacienți.

Totodată, toate spitalele care vor fi construite „trebuie să prevadă un minim de 50% din numărul de paturi al unității în camere de 1-2 paturi, cu acces direct la chiuvetă, duș și grup sanitar propriu”.

Conform proiectului de act normativ, scopul programului este de a forma asistenţi medicali cu competenţe în prevenirea, supravegherea şi limitarea infecţiilor asociate asistenţei medicale (IAAM), care să fie, astfel, capabili să aplice şi să monitorizeze măsurile de prevenire şi control al infecţiilor pe parcursul activităţilor lor curente.

×