x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Cei doi muncitori prinși sub dărâmături la Mina Uricani nu au fost găsiți

Cei doi muncitori prinși sub dărâmături la Mina Uricani nu au fost găsiți

15 Apr 2020   •   22:47
Cei doi muncitori prinși sub dărâmături la Mina Uricani nu au fost găsiți

Cei doi muncitori prinși sub tone de moloz, după ce un turn de extracție de la Mina Uricani, din județul Hunedoara, s-a prăbușit nu au fost găsiți nici după mai bine de 12 ore de căutări.

Inspectorul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a transmis că vor fi reluate căutările joi, deoarece nu au fost găsite cele două persoane surprinse de câteva tone de moloz.

„În ciuda eforturilor susținute ale pompierilor salvatori și ale celorlalte autorități locale implicate în misiunea de salvare, până la această oră cele două persoane surprinse de prăbușirea turnului de extracție nu au putut fi recuperate”, au transmis reprezentanții IGSU.

Căutările vor fi reluate joi, 16 aprilie. Miercuri, ele au fost oprite, după mai bine de 12 ore de la accident.

Doi muncitori au fost prinși sub câteva tone de moloz, după ce un turn de extracție de la Mina Uricani s-a prăbușit. Accidentul a avut loc la suprafață, nu în subteran.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: mina uricani