Întâmplarea s-a petrecut la o stână din localitatea Zăpodeni. Lucian Panainte este patronul stânei, dar și ales local PSD. Împreună cu prietenul său și-au bătut joc de cioban, apoi au postat videoclipul pe rețelele sociale, scrie vremeanoua.ro.
"Acest băiat, Panainte Lucian, pe lângă faptul că este om cu carte, absolvent de facultate, mai este și consilier local. În calitate de ales al cetățenilor din comună, el ar trebui să fie un exemplu pentru ceilalți, copiii să aibă ce învăța de la el.
Din păcate, el nu se află la prima astfel de abatere. În trecut, a mai pus un băiat extrem de necăjit din satul nostru să se întindă pe jos și să facă precum ursul. I-a dat o bere și l-a batjocorit. Îi place să umilească oamenii, în special pe cei neajutorați", povestește un localnic.
Redactorii cotidianului Vremea Nouă l-au contactat telefonic peLucian Panainte pentru a-i cere explicații cu privire la filmulețul postat pe TikTok, dar acesta a refuzat să comenteze.