x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social David Popovici și Prințesa de Monaco, strângere de fonduri pentru copiii care vor să înoate

David Popovici și Prințesa de Monaco, strângere de fonduri pentru copiii care vor să înoate

de Redacția Jurnalul    |    26 Feb 2025   •   12:15
David Popovici și Prințesa de Monaco, strângere de fonduri pentru copiii care vor să înoate
Sursa foto: Hepta

Multiplul campion la înot, David Popovici, a participat la un eveniment caritabil de strângere de fonduri pentru copiii din toată lumea care vor să învețe să înoate. Peste 600.000 de euro au fost strânși la evenimentul la care a luat parte și Prințesa Charlene de Monaco.

„O noapte pe cinste! Am avut onoarea de a o întâlni pe Prințesa Charlene de Monaco și, de asemenea, am luat parte la un eveniment caritabil incredibil pentru Fondation Princesse Charlene, strângând peste 600.000 euro în doar o oră, bani care vor merge direct către învățarea copiilor din întreaga lume cum să înoate”, a scris campionul David Popovici pe Instagram.

David Popovici se declară recunoscător pentru experiență și pentru șansa de a face o diferență „în timp ce ne distrăm de minune”.

„Mulțumiri speciale Clubului de schi Courchevel și toată admirația mea față de munca excelentă a Prințesei Charlene cu fundația sa”, a mai scris sportivul român.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×