Cu toate că numărul îmbolnăvirilor de gripă a avut un trend descrescător săptămâna trecută (posibil datorat vacanţei şcolare), bilanţul deceselor creşte alarmant de la o zi la alta. Potrivit ultimului raport al autorităţilor, numărul românilor răpuşi de virusul gripal a ajuns, ieri, la 120, de patru ori mai mulţi faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Activitatea gripală se menţine peste nivelul aşteptat şi cu extindere naţională, conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT) din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. Potrivit specialiştilor, „numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică, IACRS şi pneumonii) înregistrat la nivel naţional a fost de 103.996, cu 19,5% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (129.165) şi cu 28,5% mai mic comparativ cu cel din săptămâna anterioară (145.622). S-au înregistrat la nivel naţional 2.489 cazuri de gripă clinică, răspândite pe întreg teritoriul ţării”.
În acest an, cele mai multe cazuri de gripă confirmată cu laboratorul au fost în Bucureşti (560), Olt (139), Prahova (138), Argeş (106) şi Constanţa (101).
Totodată, de la începutul sezonului 2018-2019 au fost înregistrate 120 decese confirmate cu virus gripal, în majoritatea cazurilor fiind vorba virus de tip A(H1)pdm09 (94 de decese). Numărul este, practic, de patru ori mai mare faţă de aceeaşi perioadă a sezonului 2017-2018, când erau înregistrate 30 decese confirmate cu virus gripal.
Până la 10 februarie au fost vaccinate antigripal 1.295.390 persoane din grupele la risc, cu vaccin distribuit de Ministerul Sănătăţii.
O situaţie îngrijorătoare pare să fie în judeţul Prahova, unde rata mortalităţii este foarte ridicată: din 138 de cazuri de gripă confirmată, 26 de persoane şi-au pierdut viaţa. Practic, unul din cinci prahoveni cu gripă a decedat.