x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Social Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

de Theodora Şutiu Publicat la 02 Aug 2019 08:51 Modificat la 02 Aug 2019 08:51
Florina Cercel, condusă pe ultimul drum

Sicriul cu trupul neînsufleţit al celebrei actriţe Florina Cercel a fost coborât ieri, pe scările Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), în aplauzele a peste 100 de persoane, colegi din teatru, dar şi admiratori care au ţinut să îi aducă artistei un ultim omagiu.

Florina Cercel a fost înmormântată pe Aleea Artiştilor din Cimitirul Bellu Ortodox din Bucureşti. Colega sa, actriţa Carmen Tănase, a vorbit despre dispariţia Florinei Cercel: „Ne-am cunoscut la filmările de la «Inimă de ţigan». M-a înconjurat cu foarte multă atenţie, ceea ce era onorant pentru mine. Sunt 15 ani de atunci. A fost omul pe care m-am sprijinit de câte ori am avut nevoie şi a sprijinit pe oricine a avut nevoie. Florina era o forţă. O simt în continuare lângă mine. O să-mi fie mai greu când o să simt să pun mâna pe telefon şi nu o să mai am cum să o sun. Ea nu concepea să nu mai urce pe scenă. Florina a luat momentele vieţii aşa cum au venit”. Actriţa, care suferea de mai mulţi ani de cancer pulmonar, a murit, marţi, în locuinţa sa din Bucureşti. 

 

 

×
Subiecte în articol: florina cercel