x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Nicușor Dan explică procesul de desființare a companiilor municipale

Nicușor Dan explică procesul de desființare a companiilor municipale

28 Dec 2020   •   13:57
Nicușor Dan explică procesul de desființare a companiilor municipale
Sursa foto: Lucian Alecu

Desființarea companiilor municipale se va realiza în mai multe etape, iar prețul serviciilor se va reduce considerabil deoarece nu vor mai trece prin aceste societăți, după cum a explicat primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.

„Am promis și vom desființa companiile municipale înființate de Gabriela Firea, care au dus la o risipă incredibilă de bani publici. Procesul de desființare are mai multe etape”, a spus acesta.

În ultima ședință a Consiliului General a fost schimbată componența adunărilor generale ale companiilor. La începutul anului viitor, noile adunări generale vor numi alte consilii de administrație, iar acestea vor stabili noii manageri. Consiliul General a desemnat o comisie specială pentru desființarea companiilor.

„Am început să întrerupem contractele de servicii prestate de companii către primărie și să le înlocuim cu contracte prin achiziții publice, astfel încât serviciile să nu fie afectate. Pentru companiile care au delegat serviciul public (de exemplu, compania de dezinsecție) procesul de trecere de la companie la operatori privați va fi însoțit de o hotărâre a Consiliului General de încetare a delegării", a afirmat Nicușor Dan.

Rămase fără contractele cu primăria, majoritatea companiilor vor rămâne fără activitate și vor fi lichidate, municipalitatea preluând activele acestora.

„Există câteva nuclee care funcționează profitabil, independent de contractele cu primăria (de exemplu, echipa care face proiecte pentru autorizarea ISU), acestea vor fi menținute ca atare. Parte din angajații companiilor vor fi transferați către administrațiile publice care vor prelua serviciul (de exemplu, operatorii serviciului de parcare, managementul traficului, paznici, etc.). Fără să mai treacă prin companii, prețul serviciului se va diminua considerabil. Comisia specială a Consiliului General va evalua funcționarea fiecărui colectiv și va propune Consiliului General relocarea angajaților”.

Mediafax

×
Subiecte în articol: nicusor dan companii municipale