x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Pneumologul Flavia Groșan scapă fără sancțiuni

Pneumologul Flavia Groșan scapă fără sancțiuni

de Monica Cosac    |    23 Mar 2021   •   07:20
Pneumologul Flavia Groșan scapă fără sancțiuni

Medicul pneumolog din Oradea, care a împărţit ţara în două după ce a spus că vindecă bolnavi de COVID după schema proprie de tratament şi că „în spitale se fac greșeli uriașe”, iar „protocolul COVID omoară, de fapt, bolnavii” poate să profeseze în continuare. Aceasta nu a primit nicio sancțiune din partea Colegiului Medicilor, unde a fost audiată, ieri, în cadrul Comisiei de etică. Preşedintele Colegiului Medicilor Bihor a spus că a fost o „discuţie amiabilă”, în care doctorița şi-a exprimat „dragostea faţă de pacienţi, empatia faţă de ei”.

Audiată, ieri, la Colegiul Medicilor (CM) Bihor, pentru a explica declaraţiile controversate făcute în ultimele zile în spaţiul public, doctoriţa Flavia Groşan a fost așteptată cu flori de către susţinători. „Voi fi aici, voi fi lângă dumneavoastră de fiecare dată”, a spus medicul, în aplauzele celor prezenți, adăugând că nu îi este rușine de ceea ce a făcut. După audiere, preşedintele Colegiului Medicilor Bihor, dr. Carmen Pantiş, a anunţat că dr. Groșan nu primeşte nicio sancţiune pentru declaraţiile controversate pe care le-a făcut în spaţiul public.

„Nu avem niciun fel de reclamație”

„A fost o discuție amiabilă. O discuție cu doamna doctor Flavia Groșan, în care dânsa și-a exprimat dragostea față de pacienți, empatia față de ei, știind că există o simpatie foarte mare în rândul pacienților pe care domnia sa i-a tratat. Am dorit să precizez că este vorba despre Comisia de etică și deontologie medicală, deoarece au fost încălcate articolul 10 și articolul 22 din Codul de Deontologie Profesională, legat de denigrarea unor colegi de-ai domniei sale și de afirmarea în spațiul public a unor protocoale de tratament care nu au fost confirmate prin studii ştiinţifice”, a declarat președinta Colegiului Medicilor Bihor, citată de bihon.ro. Totodată, Pantiș a explicat că nu există nicio reclamație din partea pacienților. „Nu avem reclamație care să întrunească condițiile unui malpraxis. Reclamația venită pe e-mail de la colega noastră din București nu întrunește reclamația de malpraxis”, a mai declarat spus șefa CM Bihor, care a precizat dr. Groșan „nu a fost anchetată, a fost audiată”.

 

Rugată să fie mai cumpătată în declarații

În concluzia discuției cu doamna doctor, aceasta nu primește nicio sancțiune și această autosesizare a Colegiului Medicilor Bihor s-a terminat astăzi (luni - n.r), în acest punct”, a conchis dr. Pantiș, precizând că doctoriţa Groşan a fost rugată să fie mai cumpătată atunci când vine vorba despre activitatea colegilor săi medici din spitale. Cu toate acestea, în cazul în care medicul va continua cu declaraţiile de genul celor făcute până acum în spaţiul public, la adresa colegilor, atunci va interveni Comisia de Disciplină şi va face o anchetă în acest caz. Spre deosebire de Comisia de Etică și Deontologie, care nu poate să dea sancţiuni, dacă ajunge Comisia de Disciplină, doctorița va putea fi sancționată. Pneumologul Flavia Groșan are numeroase postări pe Facebook, în care vorbește despre medicamentele pe care le prescrie pacienților cu COVID ca fiind „zmeii mei”. De asemenea, doctorița a spus că „vedeta” schemei sale de tratament este Claritromicina, care „nevoie de ajutoare”, alte două medicamente pe care le-a numit „regele” şi „regina”.

Flavia Groșan a produs un val de critici, în mediul online, din partea medicilor, după ce a afirmat că își consultă și își tratează pacienţii după o schemă de tratament proprie. De cealaltă parte, s-au situat mii de susţinători ai medicului, care s-au organizat în grupuri pe Facebook. O parte dintre aceștia au și venit, ieri, în fața Colegiului Medicilor Bihor, unde a fost audiat medicul.

 

×
Subiecte în articol: Flavia Groşan