Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), solicită revizuirea OUG nr. 27/2020, adoptată în luna februarie. Ordonanţa a conferit Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) dreptul de a refuza încheierea de noi acorduri de concesiune de perimetre petroliere, precum și de a rezilia unilateral astfel de acorduri aflate în prezent în vigoare, invocând rațiuni de securitate națională.
Actul normative a fost adoptat în contextul în care gigantul american ExxonMobil anunţase că vrea să-şi vândă participaţia la ExxonMobil şi exisau temeri că ruşii de la Lukoil erau interesaţi de achiziţia ei. “Faptul că statul poate refuza acordarea de noi acorduri petroliere companiilor din afara Uniunii Europene, din motive de națională, va reduce încrederea investitorilor internaționali și va limita concurența pentru noi acorduri și proiecte în România. În lipsa unei proceduri transparente și stabile pentru revizuirea ofertelor de concesionare depuse de companiile non-UE, investitorii pot găsi cadrul de reglementare ca fiind insuficient de atrăgător sau de predictibil pentru asigurarea finanțării proiectelor”, atrage acum atenţia ROPEPCA prin intermediul unui comunicat.
Riscuri mari pentru stat
Mai mult, acordurile petroliere existente pot fi reziliate unilateral de Guvern, la propunerea ANRM, din motive de securitate națională. În lipsa unei scheme de despăgubire adecvate, rezilierea acordurilor petroliere în curs de desfășurare din motive de securitate națională constituie o încălcare a regulilor obligatorii ale oricărui contract, precum și o încălcare a BIT-urilor existente, susţine asociaţia. “O astfel de prevedere introduce un risc semnificativ pentru investiții și expune statul la riscuri de litigii, cu impact economic ridicat și efecte pe termen lung asupra dezvoltării industriei de explorare și producție petrolieră”, se precizează în comunicat. Prin urmare, cu viziune spre o economie românească puternică și durabilă, ROPEPCA invită Guvernul să revizuiască OUG 27/2020 în sensul asigurării interpretării neexcesive a cadrului legislativ al UE, se mai arată în comunicat.
Aprobarea Guvernului, la propunerea ANRM, a schimbării controlului corporativ în structura titularilor de acorduri petroliere vor introduce impedimente procedurale suplimentare în modul în care multe companii atrag fonduri și gestionează riscurile geologice pentru proiecte, ceea ce va duce la mai puține investiții și va afecta negativ o economie românească deja pusă la încercare.