x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Şandvişul copilului poate conține până la 15 E-uri

Şandvişul copilului poate conține până la 15 E-uri

de Monica Cosac    |    12 Sep 2018   •   12:30
Şandvişul copilului poate conține până la 15 E-uri

De două zile a reînceput şcoala şi, odată cu ea, şi stresul părinţilor, care trebuie să le pregătească celor mici „pacheţelul”. Iar găsirea unei variante sănătoase de sandviş este o adevărată provocare. O analiză realizată pe baza mai multor studii ale InfoCons – Asociaţie pentru Protecţia Consumatorilor relevă date îngrijorătoare: chiar şi cel mai simplu sandviş, făcut din trei ingrediente considerate în general sănătoase – pâine integrală, unt şi şuncă de Praga – poate conţine între patru şi 15 E-uri.

Lăsând de-o parte bombele calorice preferate de mulţi copii - chips-uri, merdenele, covrigi etc. - clasicul sandviş cu mezeluri reprezintă cea mai comună gustare a copiilor la şcoală. Puţini părinţi realizează, însă, câte E-uri se pot regăsi într-un singur sandviș.

Analizând 13 tipuri de șuncă de Praga, 20 tipuri de pâine integrală și 39 de tipuri de unt, reprezentanţii asociaţiei InfoCons au ajuns la concluzia că într-un simplu sandviș alcătuit din aceste trei ingrediente, se vor regăsi, în cel mai bun caz, minimum 4 E-uri.

La polul opus, maximul numeric al E-urilor ce pot fi regăsite într-un sandviș cu șuncă de Praga, unt și pâine integrală, ajunge la 15 E-uri. Multe dintre aceste chimicale se pot regăsi și în alte produse pe care copiii le mănâncă de-a lungul zilei, astfel încât pot consuma același E chiar şi de 3-4 ori pe zi. Reprezentanţii InfoCons precizează că, din cele trei ingrediente, doar în unt nu au fost găsite E-uri.

În ceea ce priveşte cantitatea de sare dintr-un sandviș, aceasta se poate situa între 2,13 g și 5,8 grame, potrivit datelor analizate de InfoCons, în timp ce cantitatea de sare recomandată de către Organizația Mondială a Sănătății (OMS) este de 5 grame/zi.

Pe lângă E-uri şi sare din belşug, în cele mai simple produse pentru o gustare se găsesc, însă, şi alte ingrediente la care nu ne-am gândi.

„Găsim și sare în pâine, unt, șuncă, ketchup/muștar și de cele mai multe ori putem găsi și zahăr în pâine, unt, felia de șuncă sau ketchup/muștar”, spune Sorin Mierlea, președinte InfoCons.

”Nu toți suntem matematicieni. De cele mai multe ori, cifrele ne pot speria, când ne gândim la permutări de n luate câte k ni se pare că sună abracadabrant, însă nu este nevoie de o astfel de formulă complicată pentru a descoperi numărul de E-uri dintr-un sandviș. Așadar, pe lângă ceea ce credem noi că înseamnă un sandviș, haideți să ne imaginăm cum se adună E-urile, sarea și zahărul, și să vedem că, odată mâncat sandvișul, e posibil să fii ajuns la limita maximă dintr-o zi și cu sarea, și cu zahărul, dar poate și cu E-urile. Haideți să ne gândim fiecare de două ori, mai ales când facem un sandviș pentru cei apropiați”, subliniază Sorin Mierlea.

Practic, mâncând un singur sandviş, pe lângă un cocktail periculos de E-uri, copilul poate consuma şi chiar depăşi cantitatea maximă de sare pe care ar trebui să o ia din alimente în 24 de ore. 

 

 

×