x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Senat: Ţigaretele electronice, interzise în spaţiile publice (proiect)

Senat: Ţigaretele electronice, interzise în spaţiile publice (proiect)

12 Apr 2018   •   13:51
Senat: Ţigaretele electronice, interzise în spaţiile publice (proiect)

Folosirea ţigaretelor electronice ar putea fi interzisă în spaţiile publice, potrivit unei propuneri legislative pentru modificarea Legii 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, depuse la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.

 

"Actualmente, legea defineşte fumatul prin prisma arderii tutunului şi a inhalării fumului. Ţigările electronice şi dispozitivele ce încălzesc tutunul nu ard materia vegetală, ci produc aerosoli. Drept urmare, nu este interzis consumul acestora în spaţiile publice, conform legislaţiei în vigoare. Or, necunoscând impactul pe care aceste produse îl pot avea asupra sănătăţii consumatorilor sau a persoanelor din jur, este necesară extinderea sensului legii prin interzicerea acestor produse în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, locuri de joacă sau instituţii sanitare sau de învăţământ. (...) Prin urmare, propunem o extindere a sensului legii, astfel încât prin fumat să se înţeleagă orice consum voluntar de fum, vapori, aerosoli, acest consum fiind interzis în spaţii publice închise, mijloace de transport în comun, spaţii închise de la locul de muncă sau în preajma locurilor de joacă pentru copii, conform prevederilor actuale ale legii", se arată în expunerea de motive a propunerii legislative iniţiate de un grup de parlamentari USR, PNL, UDMR şi PMP.

Potrivit proiectului de lege, prin fumat "se înţelege inhalarea voluntară a fumului rezultat în urma arderii tutunului conţinut în ţigarete, ţigări de foi, cigarillos şi pipe, precum şi inhalarea voluntară a aerosolilor rezultaţi în urma vaporizării substanţelor cu dispozitive electronice de tip 'ţigaretă electronică' sau dispozitivelor ce încălzesc tutunul fără a produce combustia amestecului". AGERPRES

×