x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Social Tabere în Grecia pentru 1.000 de „seniori”

Tabere în Grecia pentru 1.000 de „seniori”

02 Aug 2018   •   14:13
Tabere în Grecia pentru 1.000 de „seniori”
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Primăria Capitalei plăteşte aproape două milioane de lei pentru organizarea unei tabere „cultural-educative” în Grecia, la Paralia-Katerini, pentru 1.000 de pensionari, potrivit unui anunț de pe site-ul instituției. Tabăra se va desfăşura pe perioada a opt zile, în perioada august-octombrie, şi pot beneficia de ea pensionarii din Bucureşti, cu vârsta de peste 50 de ani şi cu venit brut lunar mai mic sau cel mult egal cu salariul minim brut pe economie (1.900 de lei). În cazul cuplurilor, este suficient ca cel puţin unul dintre soţi să aibă un venit mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie.

Pe lângă cazare, transport cu autocarul şi masă (mic dejun, prânz şi cină), pachetul de vacanţă cuprinde şi petreceri tematice („Seară Grecească”, „Seară Românească”), excursii la Muntele Olimp, vizitarea obiectivelor turistice din Meteora cu un ghid turistic şi activităţi recreative. Regula de selecție a beneficiarilor este primul venit - primul servit. Înscrierile s-au deschis ieri, iar cererile se depun la biroul de relaţii cu publicul din strada Constantin Mille, nr. 10.

 

 

×
Subiecte în articol: tabere grecia pensionari