ANM a emis joi o avertizare cod galben care vizează 12 județe, fiind așteptate ploi torențiale și grindină până la ora 21.00. De vineri, intră în vigoare o alertă generală de patru zile, care anunță ploi, vijelii și grindină.
Joi între orele 13 - 21, în Dobrogea, jumătatea estică a Munteniei și în estul si sudul Moldovei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată ce se va manifesta prin intensificări ale vântului cu viteze la rafală, în general, de 60...70 km/h, vijelii, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină, averse ce vor avea și caracter torențial.
Astfel de fenomene se vor semnala și în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse.
Începând de vineri de la ora 12 până luni la ora 22, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15...25 l/mp, iar pe arii restrânse 35...40 l/mp.
Sursa: Mediafax