x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alertă meteo de vreme severă până vineri. Ploi, polei, ger și rafale de vânt de 120 km/h

0
10 Feb 2021 - 14:23
Alertă meteo de vreme severă până vineri. Ploi, polei, ger și rafale de vânt de 120 km/h

16 județe din vestul și nord-vestul țării intră sub alertă meteo de vreme severă, de miercuri până joi. Meteorologii anunță ploi puternice și polei. Începând de joi de la ora 12.00, vremea devine geroasă în toată țara și se anunță rafale de vânt de 120 km/h la munte.

ANM a emis, miercuri, noi alerte meteo de vreme severă, scrie Mediafax.

Un Cod galben este în vigoare de miercuri ora 14:00 până joi ora 12:00 și anunță, în Carpații Occidentali, nordul Carpaților Orientali și în vestul Carpaților Meridionali, precipitații predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că se vor acumula cantități de apă de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse 40 l/mp. Ploile vor favoriza topirea și cedarea apei din stratul de zăpadă.

Va ploua pe arii extinse și pe treptele de relief mai joase din jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 10...20 l/mp.

O altă alertă meteo Cod galben intră în vigoare joi la ora 6:00 și expiră la ora 12:00. Începând din dimineața zilei de joi (11 februarie) în vestul și nord-vestul țării vor fi ploi și pe arii extinse depuneri de polei. Treptat, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare, vântul se va intensifica, cu viteze în general de 55...65 km/h, viscolind ninsoarea.

Codul galben vizează județele Satu Mare, Maramureș, Sălaj, Bistrița-Năsăud, Mureș, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara. dar depuneri de polei vor fi pe arii restrânse și în nordul Moldovei.

Începând de joi ora 12:00 până vineri ora 12:00, vremea se va răci brusc și accentuat în toată țara, astfel încât în noptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va fi ger în vestul, nordul, nord-estul și centrul țării.

Treptat vor predomina ninsorile la început în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, Moldova și zonele montane, apoi și în Dobrogea și cea mai mare parte a Munteniei și se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș.

Vântul va avea intensificări în toată țara, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în sud-vest, centru, est și sud-est. La munte vântul va sufla tare, cu rafale de peste 70...90 km/h, iar îndeosebi în zona înaltă vor depăși 100...120 km/h. Temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.

Vremea se va menține deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales pe timpul nopților și dimineților, iar vântul va mai avea intensificări.

Citeşte mai multe despre:   vremea,   prognoza meteo

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de