INFORMARE METEOROLOGICĂ
Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 18 – 15 decembrie, ora 10
Fenomene vizate: precipitații mixte și depuneri de polei
În intervalul menționat în jumătatea sudică a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest temporar se vor semnala precipitații. Acestea vor fi mixte în Oltenia, sudul Banatului și în nordul Munteniei și predominant sub formă de ploaie în celelalte regiuni. Pe arii restrânse vor fi depuneri de polei. Cantitățile de apă vor depăși izolat 10...15 l/mp, îndeosebi în sud-vest.
ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ COD GALBEN
Interval de valabilitate: 14 decembrie, ora 18 – 15 decembrie, ora 08
Fenomene vizate: ninsori viscolite
Pe parcursul nopții de miercuri spre joi (14/15 decembrie), în Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge viscolit determinând scăderea vizibilității. Se va depune strat de zăpadă și vor fi rafale de 70...90 km/h.
Notă: Îndeosebi în prima parte a nopții va ninge moderat cantitativ și local se va depune strat de zăpadă în vestul și nord-vestul Oltenei, precum și în sudul Banatului, unde vântul va sufla cu peste 55...60 km/h.