x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea ANM: Iarna începe cu vreme mai caldă decât este normal, sunt anunțate precipitații numeroase

ANM: Iarna începe cu vreme mai caldă decât este normal, sunt anunțate precipitații numeroase

de Redacția Jurnalul    |    18 Noi 2025   •   09:55
ANM: Iarna începe cu vreme mai caldă decât este normal, sunt anunțate precipitații numeroase
Sursa foto: Antena 3 CNN

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că în România iarna va începe cu temperaturi mai ridicate decât este normal în această perioadă a anului. În plus, vor fi precipitații numeroase în aproape toate regiunile țării. Prognoza este valabilă până la mijlocul lunii decembrie.

Potrivit ANM, în săptămâna 17-24 noiembrie, valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în extremitatea de sud-est. Cu excepția regiunilor nord-estice, unde cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale, regimul pluviometric va fi excedentar, mai ales în sud-vestul teritoriului.

În săptămâna 24 noiembrie-1 decembrie, temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru acest interval la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile estice. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice.

În săptămâna 1-8 decembrie, temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în toate regiunile.

În săptămâna 8-15 decembrie, mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări, a precizat ANM.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: iarna mai calda precipitatii