x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea COD GALBEN DE PLOI ȘI NINSORI, pentru weekend, în aproape toată țara

COD GALBEN DE PLOI ȘI NINSORI, pentru weekend, în aproape toată țara

27 Noi 2015   •   10:24
COD GALBEN DE PLOI ȘI NINSORI, pentru weekend, în aproape toată țara
Sursa foto: meteoromania.ro

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, vineri dimineaţă, o atenţionare Cod Galben de ploi însemnate cantitativ, ninsori şi polei valabilă în 36 de judeţe şi municipiul Bucureşti de vineri după-amiază până sâmbătă la prânz.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 noiembrie, ora 18,00 - 28 noiembrie, ora 12,00, în Oltenia, în cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei şi în sudul Moldovei vor fi precipitaţii mai ales sub formă de ploaie, iar cantităţile de apă vor depăşi 20...25 l/mp şi izolat 40...50 l/mp.

Precipitaţii mixte se vor semnala în Banat, precum şi în zona Carpaţilor Orientali, în vestul şi nordul Moldovei şi local în Transilvania, unde se va forma polei. În Munţii Banatului şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă consistent.

În regiunile sudice şi sud-estice, dar şi pe crestele montane, vântul va avea intensificări temporare, cu rafale ce vor depăşi local 55...65 km/h.

În după-amiaza zilei de 28 noiembrie şi în noaptea de 28/29 noiembrie precipitaţiile se vor semnala pe arii mai extinse în regiunile intracarpatice şi vor fi sub formă de ploaie, lapoviţă şi ninsoare.

Sursa: Agerpres



×
Subiecte în articol: cod galben ploi ninsori zăpadă vremea meteo