x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Cod Galben de vreme deosebit de rece, începând de luni seara până miercuri dimineața

0
30 Mar 2020 - 14:34
Cod Galben de vreme deosebit de rece, începând de luni seara până miercuri dimineața

Meteorologii au emis o atenționare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, valabilă începând de luni seara până miercuri dimineața, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului.

 

Codul Galben este valabil de luni, de la ora 22.00, până miercuri, la ora 10.00.

 

Fenomenele vizate sunt: ninsori moderate cantitativ, strat de zăpadă local consistent, temporar viscol în zona montană înaltă.

„În intervalul menționat, în Carpații Meridionali și de Curbură, în sudul Transilvaniei, nord-vestul Munteniei, apoi şi în vestul şi nordul Olteniei şi sudul Banatului temporar vor fi ninsori în general moderate cantitativ şi se va depune strat de zăpadă local consistent. În zona montană înaltă, vântul va avea intensificări, cu viteze în general de 65…75 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită, în special pe parcursul nopţii de luni spre marţi (30/31 martie)”, potrivit meteorologilor.

Totodată, a fost emisă și o informare meteorologică de vreme deosebit de rece, precipitaţii mixte, intensificări ale vântului și brumă.

Informarea este valabilă de luni, de la ora 22.00, până joi, la ora 10.00.

„Vremea va deveni deosebit de rece pentru această perioadă din an, pe parcursul zilelor de 31 martie şi 1 aprilie cu precădere în sudul ţării, unde vântul ce va sufla în general moderat va amplifica senzaţia de frig. În timpul nopţilor şi al dimineţilor se vor înregistra temperaturi minime preponderent negative, local sub -5 grade şi se va produce brumă, la început în jumătatea de nord, apoi şi în cea sudică. Din noaptea de luni spre marţi (30/31 martie) până în dimineaţa de miercuri (01 aprilie), aria precipitațiilor predominant sub formă de ninsoare va cuprinde cea mai mare parte a zonei montane şi a celei submontane, centrul şi sud-vestul ţării, unde se va depune strat de zăpadă. În partea de sud-sud-est a teritoriului vor fi precipitaţii sub formă de ploaie, lapoviţă şi trecător ninsoare”, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM).

Vântul va prezenta local şi temporar intensificări în toate regiunile, cu viteze mai mari, în general de 60…70 km/h în zona montană înaltă şi cu rafale de 50…60 km/h în Muntenia, sudul Banatului şi pe litoral.

Mediafax


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 




Serviciul de email marketing furnizat de