x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Inundații în România! Avertizări coduri portocalii și galbene de viituri pe râuri în aproape toată țara

Inundații în România! Avertizări coduri portocalii și galbene de viituri pe râuri în aproape toată țara

de Redacția Jurnalul    |    30 Noi 2023   •   12:17
Inundații în România! Avertizări coduri portocalii și galbene de viituri pe râuri în aproape toată țara

Bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Barcău, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Cerna, Jiu, Olt, Bistriţa (afluent al Siretului) sunt afectate de atenționări cod galben și cod portocaliu de inundații, potrivit atenționării transmise joi de INHGA.

Potrivit Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA), vor fi scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din bazinele hidrografice menţionate, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Astfel, din 1 decembrie, ora 3:00 până în 3 decembrie ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin amonte Ac. Gilău (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin amonte S.H. Ciucea şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Ciucea – amonte Ac. Lugaşu (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb – bazin amonte S.H. Ineu (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin amonte S.H. Baia de Arieş şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Baia de Arieş (judeţele: Alba şi Cluj) este cod portocaliu de inundații.

De asemenea, din 1 decembrie, ora 09:00 până în 3 decembrie, ora 12:00 pe râurile din bazinele hidrografice: râul Tisa – pe sectorul aferent S.H. Valea Vişeului, Vişeu – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Iza – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior, Lăpuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Bistriţa Năsăud), Niraj, Târnava Mică – bazin amonte S.H. Bălăuşeri (judeţele: Harghita şi Mureş), Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Arieş – amonte confluenţă cu râul Târnava, Mureş – afluenţii de dreapta aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava – amonte confluenţă cu râul Orăştie (judeţele: Alba şi Hunedoara), Strei – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu (judeţul Hunedoara), Bega – bazin amonte S.H. Făget şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Făget – amonte S.H. Balinţ (judeţul Timiş), Timiş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Teregova - amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş) este, de asemenea, cod portocaliu de inundații.

Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri din județele: Maramureş, Bistriţa Năsăud, Cluj, Bihor, Alba şi Hunedoara.

Codul galben de inundații pe râurile din bazinele hidrografice: râul Tisa – pe sectorul aval intrarea în ţară – amonte S.H. Sighetu Marmaţiei, Vişeu, Iza, Lăpuş (judeţul Maramureş), Tur (judeţul Satu Mare), Someşul Mare (judeţul Bistriţa Năsăud), Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval S.H. Dej (judeţele: Cluj, Sălaj, Maramureş şi Satu Mare), Crasna (judeţele: Sălaj şi Satu Mare), Barcău (judeţele: Sălaj şi Bihor), Crişul Repede – bazin amonte Ac. Lugaşu şi afluenţii aferenţi sectorului aval Ac. Lugaşu (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Mureş – bazin amonte S.H. Glodeni, Niraj, Târnava Mică – bazin amonte S.H. Târnăveni (judeţele: Harghita şi Mureş), Târnava Mare – bazin amonte S.H. Sighişoara (judeţele: Harghita, Mureş şi Braşov), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă cu râul Târnava (judeţele: Alba, Sibiu, Hunedoara şi Arad), Bega – bazin amonte S.H. Balinţ şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Balinţ – amonte S.H. Remetea (judeţul Timiş), Timiş – bazin amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş), Cerna – bazin amonte Ac. Herculane (judeţele: Gorj şi Caraş Severin), Jiu – bazin amonte S.H. Sadu şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadu – amonte S.H. Rovinari (judeţele: Hunedoara şi Gorj), Motru – bazin amonte S.H. Broşteni (judeţele: Gorj şi Mehedinţi), Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Feldioara – amonte confluenţă cu râul Şercaia (judeţele: Covasna, Harghita şi Braşov), Bistriţa (afluent al Siretului) – bazin amonte S.H. Cârlibaba şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Cârlibaba – amonte S.H. Straja (judeţele: Suceava, Harghita şi Neamţ) intră în vigoare joi, la ora 18:00 și iese din vigoare în 3 decembrie, la ora 24:00.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: cod portocaliu inundatie