x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în următoarea lună. Temperaturi peste media normală

Cum va fi vremea în următoarea lună. Temperaturi peste media normală

05 Ian 2021   •   10:39
Cum va fi vremea în următoarea lună. Temperaturi peste media normală

Meteorologii au anunţat marţi cum va fi vremea în următoarea lună. Temperaturile vor fi mai ridicate decât normalul perioadei. În cea de-a doua săptămână va fi mai frig în toate regiunile, cu excepția sudului și a sud-estului țării. Vor exista perioade cu excedent de precipitaţii.

Săptămâna 04.01.2021 – 11.01.2021

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, la nivelul întregii țări, dar mai ales în regiunile sudice și sud-estice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-vestice și în zonele montane aferente.

Săptămâna 11.01.2021 – 18.01.2021

Cu excepția extremității de sud și de sud-est a țării, unde temperaturile medii ale aerului vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă, valorile termice vor fi ușor mai coborâte decât cele specifice pentru această perioadă, mai ales în zonele montane. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare, în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în sud-est și la munte.

Săptămâna 18.01.2021 – 25.01.2021

Temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general excedentar în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

Săptămâna 25.01.2021 – 01.02.2021

Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în toate regiunile. Cantitățile de precipitații estimate pentru această săptămână vor fi local excedentare în nord-vestul țării, iar în rest vor fi apropiate de
cele normale pentru acest interval.

×