x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo, pentru fiecare regiune a ţării

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo, pentru fiecare regiune a ţării

26 Oct 2020   •   17:00
Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Prognoza meteo, pentru fiecare regiune a ţării

În zilele următoare, valorile termice vor fi ridicate pentru această dată și vor trece chiar și de 20 de grade Celsius. Vremea se va mai răci însă în noiembrie, cu temperaturi mai apropiate de mediile perioadei, potrivit estimării realizate pe baza datelor Centrului European pentru prognoze pe medie durată.

Vremea în Banat

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 17...20 de grade și a celor nocturne de 6...9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie - 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12...14 grade şi minime de 3...6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă.

Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în cea de-a doua săptămână a intervalului de prognoză.

Vremea în Crișana

O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie va caracteriza primele zile ale intervalului, astfel că media maximelor va fi de 17...20 de grade, iar a minimelor de 6...9 grade. Ulterior, în perioada 30 octombrie - 02 noiembrie, răcirea accentuată a vremii va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12...14 grade şi minime de 2...6 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală, posibil chiar rece spre finalul perioadei de referinţă.

Va ploua local în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi pe parcursul celei de-a doua săptămâni a intervalului de referinţă.

Vremea în Transilvania

Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie, cu medii ale maximelor de 14...19 grade şi ale minimelor de 5...8 grade. Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie – 02 noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 9...12 grade ziua şi 0...5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie.

Ploi locale se vor semnala în jurul datei de 30 octombrie, iar probabilitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi în primele zile din cea de-a doua săptămână de prognoză.

Vremea în Maramureș

Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie, cu o medie a valorilor diurne de 18...20 de grade și a celor nocturne de 7...9 grade, dar scăderea temperaturilor din intervalul 30 octombrie - 02 noiembrie va determina un regim apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 12...13 grade şi minime de 3...5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori posibil peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme mai rece spre finalul perioadei de referinţă.

Ploile vor fi mai frecvente în perioada 29-31 octombrie, iar probablitatea de ploaie va fi relativ ridicată şi la începutul celei de-a doua săptămâni a intervalului de prognoză. 

Vremea în Moldova

Până în data de 30 octombrie, temperaturile se vor menţine mult mai ridicate decât cele specifice la sfârşit de octombrie (medii ale maximelor de 14...19 grade şi ale minimelor de 7...11 grade). Va urma o răcire accentuată, în perioada 31 octombrie - 02  noiembrie, determinând un regim termic apropiat de cel normal, respectiv 10...13 grade ziua şi 3...5 grade noaptea, mediat regional. Variaţii termice sunt estimate şi pentru a doua săptămână de prognoză, dar temperaturile vor fi în general în jurul celor climatologic specifice începutului de noiembrie.

Ploi mai frecvente vor fi în jurul datei de 30 octombrie, iar în celelalte zile din interval va ploua în general slab şi doar cu caracter local.

Vremea în Dobrogea

Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele obişnuite, cu maxime de 18...20 de grade şi minime de 10...14 grade, mediat regional.

Apoi vremea se va răci accentuat, determinând un regim termic uşor sub cel normal, în medie cu 10...13 grade ziua şi 4...6 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată la începutul intervalului şi în jurul datei de 29 octombrie.

Vremea în Muntenia

Până în data de 30 octombrie, valorile termice se vor menţine mult mai ridicate decât cele normale, cu maxime de 17...20 de grade şi minime de 8...10 grade, mediat regional. Apoi vremea se va răci, determinând un regim termic apropiat şi chiar uşor sub de cel climatologic specific perioadei din an, în medie cu 12...14 grade ziua şi 2...5 grade noaptea. A doua săptămână de prognoză va debuta cu o încălzire uşoară a vremii, iar estimările indică valori termice în general în jurul mediilor multianuale până la sfârşitul intervalului de referinţă.

Se vor semnala pe alocuri ploi slabe, temporare.

Vremea în Oltenia

O vreme mai caldă decât în mod obişnuit în ultima decadă a lunii octombrie va caracteriza prima parte a intervalului, astfel că media maximelor va fi de 18...20 de grade, iar a minimelor de 7...10 grade. Ulterior, în intervalul 31 octombrie - 02 noiembrie, răcirea treptată a vremii va determina un regim în general apropiat de cel climatologic specific, cu maxime de 13...15 grade şi minime de 3...5 grade, mediat regional. Alternanţe termice sunt estimate şi pentru cea de-a doua săptămână, de la valori peste mediile multianuale la începutul acesteia spre o vreme normală spre finalul perioadei de referinţă.

Probabilitatea de ploaie va fi relativ redusă pe tot parcursul intervalului de referinţă.

Vremea la munte

Intervalul va debuta cu vreme mai caldă decât ar fi normal, cu maxime în medie de 8...14 grade și minime pozitive în cea mai mare parte a zonei montane. Din 30 octombrie însă, răcirea vremii va fi accentuată, astfel că temperaturile vor deveni apropiate sau chiar mai scăzute decât mediile multianuale, cu 2...6 grade ziua şi valori sub pragul de îngheţ noaptea. Estimările pentru cea de-a doua săptămână indică un regim termic în jurul celui climatologic specific la începutul lunii noiembrie.

Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată între 30 octombrie - 02 noiembrie, perioadă când la altitudini mari vor fi şi ninsori sau lapoviţă.

×
Subiecte în articol: vremea anm prognoza meteo