x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Ploi în toată ţara de 1 Mai. Cum va fi vremea în weekend, la munte şi pe Litoral

Ploi în toată ţara de 1 Mai. Cum va fi vremea în weekend, la munte şi pe Litoral

30 Apr 2014   •   15:10
Ploi în toată ţara de 1 Mai. Cum va fi vremea în weekend, la munte şi pe Litoral
Sursa foto: Karina Knapek

Vremea va fi instabilă şi ploioasă în majoritatea regiunilor ţării în minivacanţa de 1 Mai, iar temperaturile se vor încadra între 16 grade Celsius, în zona Litoralului, şi 24 de grade, în zonele de câmpie, a declarat, miercuri, pentru Agerpres, Adrian Boariu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Potrivit specialistului, de 1 Mai, vremea va fi, în general, instabilă în întreaga ţară.

'De 1 Mai ne aşteptăm să plouă, mai ales începând de după-amiază, plus descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Aceste fenomene se vor semnala pe arii relativ extinse la deal şi la munte, şi în sud-estul ţării, dar şi local în restul teritoriului. Litoralul va fi o zonă puţin mai ferită de fenomene extreme, dar cerul va fi temporar noros şi doar trecător este posibil să plouă', a explicat Boariu.

Rețeta originală a mititeilor. N.T. Orășanu - jurnalisttul care a „nășit” micii românești, în secolul XIX

Totodată, vineri, 2 mai, instabilitatea se va menţine la nivelul întregii ţări, fenomenele extreme urmând să fie prezente până la jumătatea săptămânii viitoare.

'Vremea urâtă se va menţine şi pe data de 2 mai. Instabilitatea se va menţine, mai ales după-amiază, când vom avea averse, descărcări electrice şi intensificări de durată ale vântului. Fenomenele se vor semnala pe arii relativ extinse în vestul şi în sudul ţării, la deal şi la munte, precum şi local în restul teritoriului. Pentru zilele de 1 şi 2 Mai, temperaturile se vor încadra în jurul valorilor de 16 grade, pe Litoral şi în depresiuni, şi de 23-24 de grade în zonele de câmpie. Vremea instabilă se menţine şi la sfârşitul acestei săptămâni în toate regiunile, iar de duminică se va intra într-un proces de răcire din punct de vedere termic', a afirmat specialistul ANM.

Acesta a menţionat, totodată, că o încălzire a vremii este preconizată pentru jumătatea săptămânii viitoare.

×