x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoza meteo. Cum va fi vremea azi

Prognoza meteo. Cum va fi vremea azi

20 Feb 2022   •   09:00
Prognoza meteo. Cum va fi vremea azi
Sursa foto: Victor Stroe/Intact Images

Vremea se va răci accentuat astazi în sud, sud-est şi în centru, însă în cea mai mare parte a ţării valorile termice se vor situa uşor peste mediile multianuale ale perioadei.

Vor fi precipitaţii slabe, mai ales ploi, pe arii relativ extinse în Oltenia, Muntenia şi sudul Moldovei şi local în Banat şi Dobrogea, iar în Transilvania, precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. În Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură şi izolat în restul masivelor montane va ninge slab. În celelalte regiuni cerul va fi temporar noros şi numai izolat vor fi posibile precipitaţii slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări locale în zona montană înaltă, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 70...80 km/h, spulberând zăpada, dar temporar şi la intensitate mult mai redusă şi în nord-vest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 şi 11 grade

Si in Capitala, vremea se va răci accentuat. Cerul va prezenta înnorări, iar mai ales în prima parte a zilei trecător va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat. Maxima va fi de 7-9 grade.

La munte, vremea se va răci faţă de ziua precedentă. Cerul va prezenta înnorări temporare. În prima parte a zilei va ninge în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, iar seara şi noaptea îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări temporare pe creste, cu precădere în Carpaţii Orientali, unde rafalele vor depăşi 70-80 km/h, spulberând zăpada. 

×
Subiecte în articol: prognoza meteo