x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză specială pentru Capitală: Vreme închisă, rece, cu ninsori

Prognoză specială pentru Capitală: Vreme închisă, rece, cu ninsori

08 Ian 2021   •   10:38
Prognoză specială pentru Capitală: Vreme închisă, rece, cu ninsori

Meteorologii au emis, vineri, o prognoză specială pentru Bucureşti, valabilă până marți dimineață. Vremea va fi închisă și se va răci accentuat, iar de sâmbătă va ninge.

Potrivit meteorologilor, de vineri până sâmbătă la ora 08:00 vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Temporar se vor semnala precipitații, în general moderate cantitativ pe parcursul zilei, când se vor înregistra 8...10 l/mp, izolat peste 12 l/mp. Ziua va ploua, iar mai ales din orele serii ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare (slabă cantitativ). Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea minimă va fi de 0...1 grad.

Începând de sâmbătă de la ora 08:00 până duminică la ora 8:00, vremea va fi în general închisă, iar cu o probabilitate mai mare la începutul intervalului și din nou spre sfârșitul acestuia, trecător va ninge slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 3...4 grade, iar cea minimă de -2...-1 grad.

Apoi, în intervalul duminică ora 8:00 - luni ora 8:00, cerul va fi noros și temporar va ninge în general moderat cantitativ. Se va depune strat de zăpadă neuniform, cu grosime în general de 8...10 cm. Vântul va sufla moderat, cu unele intensificări noaptea, când la rafală se vor înregistra viteze în general de 35...45 km/h. Temperatura maximă va fi de 1...2 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -1 grad.

De luni până marți dimineață vor fi înnorări și temporar se vor semnala precipitații. Ziua va ninge, iar noaptea vor fi precipitații mixte și se va depune polei. Temporar vor fi intensificări ale vântului, cu viteze la rafală în general de 35 ...45 km/h. Temperatura maximă va fi de -1...0 grade, iar cea minimă de -2...-1 grad.

 

×
Subiecte în articol: capitala prognoza meteo