x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Prognoză meteo pentru Bucureşti: Cer noros şi precipitaţii în special sub formă de lapoviţă şi ploaie, pe 22 şi 23 ianuarie

Prognoză meteo pentru Bucureşti: Cer noros şi precipitaţii în special sub formă de lapoviţă şi ploaie, pe 22 şi 23 ianuarie

22 Ian 2019   •   14:29
Prognoză meteo pentru Bucureşti: Cer noros şi precipitaţii în special sub formă de lapoviţă şi ploaie, pe 22 şi 23 ianuarie

Vremea va rămâne închisă în următoarele două zile, la nivelul Capitalei, cu precipitaţii la început sub formă de ninsoare slabă, iar ulterior mixte, arată prognoza de specialitate publicată marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Conform estimărilor, pe durata zilei de marţi, până la ora 20:00, vremea va fi în general închisă. Trecător se vor semnala precipitaţii slabe, sub formă de ninsoare, cu tendinţă de transformare spre seara în lapoviţă şi ploaie. Vântul va sufla moderat. Valorile termice vor urca de la -2 spre 0 grade.

Totodată, în intervalul 22 ianuarie, ora 20:00 - 23 ianuarie, ora 8:00, cerul va fi noros şi, temporar, se vor semnala precipitaţii mixte la începutul intervalului, ce vor favoriza depunerile de polei, apoi sub formă de ploaie. Vântul va sufla în general slab şi temperatura aerului va oscila între 0 şi 1 grad Celsius.

Regimul termic va fi la fel de rece şi miercuri, între orele 8:00 - 20:00, când cerul va prezenta înnorări şi vor mai fi condiţii de ploaie slabă, la începutul intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.

Meteorologii au emis, marţi, o atenţionare Cod galben de viscol şi ninsori, valabilă din această după-amiază în şapte judeţe, respectiv o informare de precipitaţii mixte, valabilă până miercuri dimineaţă, în restul ţării.

Potrivit prognozei, în intervalul 22 ianuarie, ora 16:00 - 23 ianuarie, ora 10:00, va fi Cod galben de vreme rea în Munţii Banatului şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali, unde va ninge viscolit, iar vântul va avea intensificări în special la altitudinile mari, cu rafale de peste 80 - 90 km/h, zăpada fiind spulberată şi troienită, condiţii în care vizibilitatea va scădea semnificativ.

În judeţele Mehedinţi, Gorj, Vâlcea şi în cea mai mare parte a judeţelor Argeş şi Caraş-Severin, precum şi în zone din judeţele Prahova şi Dâmboviţa, va ninge local însemnat cantitativ, iar stratul de zăpadă nou depus va fi consistent.

Totodată, în intervalul 22 ianuarie, ora 11:00 - 23 ianuarie, ora 10:00, aria precipitaţiilor va cuprinde treptat toate regiunile şi pe arii restrânse vor fi moderate cantitativ. Acestea vor fi sub formă de ninsoare şi local se va depune strat nou de zăpadă, iar în vestul ţării, trecător, vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie.

În regiunile sud-estice şi în extremitatea de sud se vor semnala mai ales ploi şi se va forma polei.

ANM precizează că, până spre sfârşitul săptămânii, temporar vor fi precipitaţii în cea mai mare parte a ţării, mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud. AGERPRES

×
Subiecte în articol: prognoza meteo bucuresti