Meteorologii anunță vreme închisă sâmbătă, 19 decembrie, izolat va burniţa sau se va semnala ploaie slabă. În restul zonelor, înnorările vor fi temporare, iar probabilitatea de precipitaţii redusă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade, iar cele minime între -5 şi 4 grade.
Duminică 20 decembrie 2020
Valorile termice vor fi în general uşor mai mari decât cele climatologic specifice datei, mai ales în vest, centru şi nord, transmit meteorologii Cerul va fi mai mult noros, dimineaţa şi noaptea pe arii restrânse va fi ceaţă. La munte, îndeosebi în zona Carpaţilor Orientali şi Meridionali, cu totul izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 10 grade, iar cele minime, în general, între -4 şi 4 grade.