x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Vreme instabilă în București: de la 31 de grade la 24

Vreme instabilă în București: de la 31 de grade la 24

03 Sep 2020   •   11:09
Vreme instabilă în București: de la 31 de grade la 24
Sursa foto: Victor Stroe

Vremea în București va fi, joi și vineri, instabilă. De la 31 de grade joi bucureștenii ajung la 24 de grade vineri.

Conform prognozei speciale pentru București, joi între orele 12 - 21, cerul va avea înnorări, iar spre seară va crește probabilitatea pentru averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări spre sfârșitul intervalului. Temperatura maximă va fi de 30...31 de grade.

De joi seara până vineri la ora 23, vremea va fi instabilă. Înnorările vor fi temporar accentuate și se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și posibil vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi însemnate - în medie 15 ... 25 l/mp. Temperatura minimă va fi de 18...19 grade, iar cea maximă de vineri se va situa în jurul valorii de 24 de grade.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: vremea bucuresti