Teodorovici: Majorarea deficitului la 2,76% din PIB a fost singura măsură posibilă ca să putem da alocaţii mărite copiilor
Teodorovici, despre OUG 114: Trebuie, în primul rând, discutat la nivel de Coaliţie, ca să putem spune clar dacă se modifică şi cum
Teodorovici: Am solicitat Comisiei Europene să cuprindă în rapoarte atât previziunile,cât şi rezultatele finale
Teodorovici: Nu mă tem nici de remanieri, nici de schimbări, de absolut nimic nu mă tem; se pare că doamna Firea nu mă cunoaşte
Teodorovici: Preţurile trebuie exprimate în lei, în România; se poate menţiona pentru cei care doresc şi echivalentul în euro
Ordonanța de urgență prin care se introduc noi taxe din ianuarie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial
Teodorovici: Demnitatea naţională nu acceptă împărţirea nefirească între cei de acasă şi cei din diaspora
Guvernul a aprobat a doua rectificare bugetară. 9,5 miliarde de lei în plus la venituri şi 10,7 miliarde lei la cheltuieli
Teodorovici despre acuzaţiile aduse de Laufer preşedintelui: Dacă se confirmă, sunt legături şi conotaţii dincolo de graniţele acestei ţări
Teodorovici: Modificările din legislaţia privind insolvenţa au rolul de a stopa unele practici abuzive
Teodorovici: Afirmaţia privind pachetele de servicii de sănătate a vizat posibilitatea ca asiguratul să-şi poată adăuga servicii medicale suplimentare
Teodorovici: Administraţia Prezidenţială a înscris marţi în sistem angajamente cât n-a înscris, poate, într-un întreg semestru
Teodorovici:Codul fiscal şi Codul de procedură fiscală se adaptează şi simplifică de la 1 ianuarie 2019
Teodorovici depre recuperarea banilor de la Iohannis: Corpul de control va face o verificare atât la minister cât şi la ANAF
Declarație războinică a lui Eugen Teodorovici: „Îmi asum și singur că sunt suficient de nebun să fac asta. Există și o șansă să câștig lupta”
Eugen Teodorovici dezminte informaţia că statul vrea să confişte sumele de peste 2.000 de euro trimise din diaspora
UPDATE - Întâlnirea dintre Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Eugen Teodorovici și Mugur Isărescu s-a încheiat
Teodorovici: O să avem o discuţie cu Patriarhia în găsirea unei soluţii financiare pentru zona socială