x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ordonanța de urgență prin care se introduc noi taxe din ianuarie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial

Ordonanța de urgență prin care se introduc noi taxe din ianuarie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial

30 Dec 2018   •   11:04
Ordonanța de urgență prin care se introduc noi taxe din ianuarie 2019 a fost publicată în Monitorul Oficial
Sursa foto: LIVIU SOVA/AGERPRES FOTO

Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern pe 21 decembrie privind noile măsuri fiscal-bugetare care vor intra în vigoare la 1 ianuarie a fost publicată, sâmbătă, în Monitorul Oficial.

Ordonanţa de Urgenţă are numărul 114/29 decembrie 2018.

Actul normativ instituie taxe noi pe cifra de afaceri pentru sectorul energetic şi telecom, precum şi taxe pe activele din sistemul bancar.

În energie, companiile vor plăti o contribuţie de 2% din cifra de afaceri iar în telecom această contribuţie este de 3%. Totodată, preţul gazelor şi al energiei electrice va fi plafonat la 68 lei/MWh în perioada 1 aprilie 2019 - 28 februarie 2022, iar ANRE va elabora în ianuarie o metodologie în acest sens.

Totodată, Guvernul a decis impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%, contribuţie numită iniţial de autorităţi "taxă pe lăcomie".

În ceea ce priveşte taxa auto, autorităţile au prevăzut că până la 30 iunie 2019 va fi returnată taxa specială pentru autoturisme şi autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule şi taxa pentru emisiile poluante şi timbrul de mediu.

Pentru sectorul bugetar, actul normativ prevede majorarea salariilor cu 25% din diferenţa dintre ce primesc acum şi ce este prevăzut în Legea salarizării pentru anul 2022.

În sectorul contrucţiilor, actul normativ prevede scăderea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale pentru angajaţii din sector până în 2028. Totodată, pe parcursul anului viitor, salariul minim brut în sector creşte la 3.000 de lei.

Ordonanţa aduce modificări şi în ceea ce priveşte fondurile de pensii administrate privat. Astfel, un participant poate opta pentru trecerea la sistemul public de pensii după minim 5 ani de participare la un fond. Pe de altă parte, comisionul de administrare a fost redus la 1% de la 2,5%.

Ordonanţa 114/2018 prevede înfiinţarea unui Fond de Dezvoltare şi Investiţii care va finanţa proiecte din domenii precum educaţie, apă şi canalizare, reţele de energie electrică şi de gaze, drumuri, construcţii de baze sportive etc. Fondul va fi gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi prognoză şi va fi finanţat prin împrumuturi de la Trezorerie, acordate pe 20 de ani, în limita a 10 miliarde de euro.

De asemenea, se înfiinţează un Fond pentru dezvoltarea staţiunilor balneare.

Ordonanţa prevede şi susţinerea financiară a investiţiilor private, în limita a 500.000 de euro, în construcţia, înfiinţarea sau amenajarea de grădiniţe olimpice cu profil sportiv, în cadrul programului gROwth "Investim în copii, investim în viitor".

La finalul şedinţei de Guvern din 21 decembrie, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, spunea că acest mecanism are în vedere protejarea populaţiei.

"Un punct foarte, foarte important spunem noi şi cred că şi aşteptat este cel legat de introducerea unui mecanism ce are în vedere protejarea populaţiei şi a firmelor care au credite prin impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR-ului mai mare de 2%. Ştim cu toţii şi avem aici şi documente oficiale, inclusiv raportul Băncii Centrale din decembrie 2018, precum şi documente ale Băncii Centrale Europene şi nu numai, documente care arată sau evidenţiază foarte clar anumite practici, de fapt, incorecte faţă de populaţie, faţă de economia reală şi în acest sens am propus unele măsuri. Şi anume aplicarea, cum spuneam, sau impozitarea activelor financiare ale băncilor în cazul unui nivel al ROBOR mai mare de 2%. Orice depăşire a acestui nivel este taxat cu diferite marje propuse de Ministerul de Finanţe", a spus Teodorovici.

Mediul de afaceri din România a criticat, la unison, măsurile instituite prin această ordonanţă, arătând că acestea vor avea un impact puternic asupra activităţii tuturor agenţilor economici din ţară. Mai mult, Coaliţia pentru Dezvoltarea României a solicitat discutarea actului normativ în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării apreciind că, prin efectele preconizate asupra sectoarelor strategice din economie, respectiv energie, financiar şi comunicaţii, astfel de acte normative privesc siguranţa naţională.

Ordonanţa de Urgenţă va avea un impact devastator asupra întregii economii, efectele ei urmând să fie plătite de către toţi cetăţenii acestei ţări, avertizează patronatele.

"Acest proiect aruncă în haos economia", a spus şi preşedintele Klaus Iohannis. AGERPRES

×