Dragnea spune că se aşteaptă ca ministrul Justiţiei să facă ceea ce crede că trebuie făcut în privinţa şefei DNA
Tăriceanu: propunerile Mininstrului Justiție sunt menite să consolideze Justiția și statutul magistraților
Ministrul Justiţiei: Nu este normal ca un document clasificat să se afle în posesia unui fost ministru
Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader: Vom face un inventar al tuturor deciziilor CCR cu referire la normele juridice penale
Fostul ministru al Justiţiei, Florin Iordache: Foarte multe instanţe vor pronunţa, în cascadă, hotărâri de achitare
Ana Birchall: Am înţeles mesajul celor care s-au exprimat în spaţiul public şi preocuparea partenerilor externi
Ministrul Justiției, întrebat dacă își dă demisia în cazul unei decizii nefavorabile CCR: "Să nu fim pesimiști!"
Reacția ministrului Justiției față de protestul din fața Guvernului! Ce îi îndeamnă Florin Iordache pe oamenii din Piața Victoriei
Raluca Prună, la prezentarea bilanţului mandatului său: Am reuşit să adoptăm un plan de dezvoltare a sistemului judiciar cu buget de peste jumătate de miliard de euro
Prună: Discuţiile cu privire la iminenţa unei legi a răspunderii magistratului, un atac direct şi neanunţat la independenţa justiţiei
Raluca Prună: Nu sunt îngrijorată că 'viteza de croazieră' în lupta împotriva corupţiei ar avea de suferit
Sinteza zilei. Mihai Gâdea: "Ministrul Justiţiei minte cum respiră"! Încă o minciună dovedită a Ralucăi Prună
Horoscop zilnic, 21 septembrie 2024: Taurii nu trebuie să creadă în promisiuni, Balanțele găsesc soluții, iar Peștii au idei bune
ARCUB celebrează Zilele Bucureștiului cu o varietate de manifestări culturale, de la concerte live și spectacole de teatru, la expoziții și activități interactive
Gheorghe Lazăr, pionierul educației moderne românești și arhitectul redeșteptării naționaleCiprian Demeter
Gafa lui Klaus Iohannis la ceremonia de premiere a sportivilor, un moment de „comemorare” în loc de mândrie naționalăCiprian Demeter