Electrizantul şi originalul show ecvestru nocturn Seara Cailor va fi unul dintre principalele puncte de atracţie ale celei de-a doua ediţii a Salonului Calului, care se va desfăşura în perioada 26-29 septembrie, lângă Bucureşti (DN1). Evenimentul Seara Cailor, din data de 28 septembrie, ora 20.00, de la sediul Clubului Equestria, îl are ca invitat special pe actorul Denis Ştefan, un cunoscut susţinător al cailor şi echitaţiei, care va prezenta, în premieră în România, un număr de dresaj natural.
Modulul de dresaj natural va fi o demonstraţie de dresură la liber, fără harnaşament şi zăbăluţă, demonstraţie ce va fi prezentată în stil open, interactiv cu publicul. Tehnica dresajului natural, promovată de actor în cadrul Programului “Caii României”, lansat în 2012, are în vedere dezvoltarea unei metode ce pune accent pe dialogul dintre om şi cal, pe perfecţionarea modului de comunicare dintre oameni şi cai, utilizând limba inteligentelor animale şi aptitudinile lor native.
De asemenea, în timpul Galei de deschidere a Salonului Calului, care va debuta sâmbătă la ora 11.00, actorul Denis Ştefan va prezenta o demonstraţie de tir cu arcul călare, în care va trage în ţinte fixe, mobile şi în stilul vânătorilor vechi cu calul culcat la pământ.
“Un eveniment de anvergura Salonului Calului este de foarte bun augur pentru iubitorii de cai din România şi ajută la dezvoltarea şi înţelegerea acestui nobil sport în ţara noastră. Programul
Alte numere din programul special Seara Cailor includ: dresaj de înaltă şcoală, un program cu ponei realizat de copii, numere pline de fantezie, care au la bază folclorul, basmele [i istoria românească (Visul unei nopţi de toamnă, Calul înaripat, Caruselul, Balaurul, Turnir medieval), cascadorii fără şa etc.
Spectacolul va fi prezentat de actorul Răzvan Oprea de la Teatrul Naţional din Bucureşti.
Salonul Calului se va desfă[ura în perioada 26-29 septembrie 2013, într-o formulă dinamică şi creativă, care include un complex program de spectacol ecvestru şi competiţional. Partea competiţională a Salonului Calului include Trofeul Equestria şi Concursul internaţional de sărituri peste obstacole Marele Premiu al Municipiului Bucureşti, aflat la a treia ediție consecutivă. Vor lua startul în jur de 180-200 de cai, plus 30-40 de cai si ponei pentru show-uri şi demonstrații, concurenți din țări europene precum Germania, Bulgaria, Ungaria [i Turcia. Gilbert Remy, arbitru internațional de grad III, acreditat de Federația Internațională de Echitație, va fi cel care va gândi şi construi parcursurile de obstacole pentru toate cele 17 probe competiţionale din cadrul evenimentului.
Biletele la cea de-a doua ediţie a Salonului Calului s-au pus în vânzare pe www.myticket.ro, www.ticketpoint.ro , în reţeaua magazinelor Diverta, magazinul Muzica, Sala Palatului, Librăria „Mihai Eminescu”, precum şi la sediul clubului Equestria (sat Tâncăbeşti, com. Snagov, pe DN 1).