Ceea ce a făcut din Turism o industrie puternică, la nivel mondial, în ultimele două decenii, au fost predictibilitatea și posibilitatea de a vinde vacanțe și excursii în regim „early booking”. Industria ospitalității va fi distrusă fără aceste vânzări anticipate, care au devenit obișnuință pe piață, la nivel internațional. În România, trendul „early booking” abia începuse să se impună, în ultimii trei ani, după eforturi colosale ale agențiilor de turism, de a educa turiștii. Acum s-ar putea reveni la haosul anterior sau chiar ar putea începe o perioadă mult mai dificilă, din cauza lipsei de predictibilitate și a pericolului eliminării vânzărilor cu șase luni sau chiar un an înainte. Agențiile de turism sunt optimiste și au lansat pachete și chartere pentru finalulde an.
Într-un exercițiu de normalitate, deși sunt zvonuri și semne care arată că sfârșitul anului 2020 ar putea readuce închiderea unor destinații sau chiar o carantină generală, mai multe agenții de turism și-au lansat ofertele pentru Crăciun și Revelion, inclusiv cu chartere internaționale. Toți reprezentanții pieței speră să treacă peste această perioadă cu bine și să nu mai fie nevoiți să anuleze concediile clienților. Unul dintre liderii pieței din România, Paralela 45, estimează că peste 2.000 de români își vor petrece vacanța de iarnă la soare, cumpărând mai multe variante de pachete de vacanță pentru Revelion, cu zboruri charter de la București. Ofertele sunt disponibile începând cu luna aceasta, către destinații precum Egipt, Turcia și Grecia - la Hurghada, Sharm el Sheikh, Antalya și Heraklion -, iar prețurile au rămas aproape neschimbate față de perioada anterioară pandemiei, cu pachete turistice care pornesc de la 388 de euro de persoană, cu toate taxele incluse.
Reduceri semnificative de preț
În continuare se oferă reduceri de până la 33%, în perioada de Early Booking. „Charterele iernii spre Hurghada pornesc pe 20 decembrie. Sunt programate două curse în decembrie, care cuprind Crăciunul și Revelionul, și încă două în prima parte a lunii ianuarie. Pachetele de vacanță au o durată de șapte nopți și costă de la 478 de euro de persoană, în funcție de hotelul ales, de tipul de masă. Spre Sharm el Sheikh sunt programate tot patru curse săptămânal, începând din 19 decembrie și până la jumătatea lunii ianuarie 2021. Vacanța de iarnă în Sharm el Sheikh costă de la 498 de euro de persoană”, anunță agenția. Românii pot cumpăra pachete de Revelion și în Antalya, Heraklion sau Creta, cu prețuri între circa 400 de euro și puțin peste 500 de euro de persoană, cu cinci nopți de cazare. Aceste prețuri sunt posibile datorită sistemului de rezervări și plăți „early booking” și posibilității de a avea zboruri charter. Fără aceste chartere, care sunt integrate în sistemul de vânzări „early booking”, piața ar avea costuri mult mai mari, iar întreaga industrie a ospitalității ar avea de suferit. Partenerii agențiilor românești care vor să reinstaureze normalitatea pe această piață oferă și cele mai mari reduceri de prețuri.„Multe dintre programele de vacanță pe charter au reducere în primele săptămâni de la lansare, cele mai mari, de până la 33%, fiind oferite de partenerii turci. Termenele de plată stabilite sunt de 10% la înscriere, 40% cu 45 de zile înainte de plecare și restul cu 14 zile înainte de zbor”, explică Alin Burcea, proprietarul agenției Paralela 45.
Recomandăm turiștilor noștri, indiferent de vacanță și destinație, ori vârstă, să încheie și o asigurare medicală&storno, care îi scutește de bătăi de cap în situații imprevizibile.
Alin Burcea, proprietarul agenției Paralela 45