Caii destinului, atunci

Se însera devreme atunci. Ziua era scurtă şi desfigurată. Vălătuci de ceaţă deasă şi sâcâietoare înhăţau oraşul dintre ape şi-l cufundau în aburi reci. Oamenii ieşeau parcă din chenarul lor obişnuit şi pluteau în dimensiuni fantastice. O lume de nour sticlos, vagă şi încetinită înstăpânea urbea la început de iarnă. Strada mare se umplea şi forfotea până în sprânceana nopţii.

Mă liberasem de cu primăvară din armată, şi viitorul se arăta la fel de tulbure. Colegii de leat săriseră de primul an studenţesc şi veneau acasă doar în vacanţe. Împrumutaseră un aer academic, de tineri universitari, şi asta îi îmboldea să se cheme între ei. Să se regăsească în expresii străine nouă, ăstora rămaşi pe dinafară. Puţini, ce-i drept, fiindcă spre Bucureşti plecaseră cam toţi turnenii la capătul liceului. Câţiva, printre care şi eu, rataserăm examenul şi rătăceam buimăcind prezentul calic. Ne întâlneam zilnic în amurgul grăbit şi umblam dintr-o parte în alta a patriarhalei aşezări teleormănene. Porneam către magazinul universal "Central" pe la chindie, înveşmântaţi în clarobscurul lăptos.

Intram înăuntru să ne încălzim, căci gerul muşca straşnic în lunca dunăreană. Dădeam ocol raioanelor înţesate de mărfuri proletare, de-un prost gust desăvârşit, şi, după ce ne dezmorţeam un piculeţ, o luam din loc. Traversam agale parcul şi, gata, încheiam jumătate de buclă. Alteori, mergeam la film în cinematografele mirosind strident a petrosin. Pe traseu ne petreceam cu droaia de amici şi schimbam vorbe. Vorbe de suprafaţă, fără miez, fărâmicioase coji de vorbe.

Fiecare îşi căuta viitorul, adulmecându-l sfios ori contrându-l brutal. Timpul ne încurca teribil, şi de aceea ne doream să o ia la goană, să ne ducă mai repede în destinul la care visam îndrăzneţ. Eram tare zoriţi în acea strâmtă adolescenţă provincială, şi plimbarea vesperală, egală cu ea însăşi mereu, ne sporea iluziile. Prin ceaţa împlinirii amânate, iluziile îşi dospeau conturul şi aproape că le mângâiam pulpele şi coapsele, într-atât de accesibile le erau siluetele. Prindeau chip, şi ochii lor aprinşi ne încingeau imaginaţia. Născoceam poveşti cu şi despre noi, imberbii întârziaţi în eşec, şi deodată stelele spărgeau întunericul. Nici vorbă de ger, de ceaţă sau de noapte, nu! De jur-împrejur fojgăiau femei şi bărbaţi incapabili să ne observe aura, preocupaţi să-şi care resemnaţi monotonia cenuşie.

Şi-i compătimeam solzos, şi-i căinam aspru, şi-i... Câtă revoltă mocnea în mine la atingerea mormanelor de indiferenţă înconjurătoare! Le păream aidoma lor şi tocmai nediferenţierea în asemănare îi făcea obtuzi. În lungile şi zilnicele promenade de atunci am învăţat să aştept. Să-mi îmbii zâmbind soarta, pentru că nu există om căruia să nu i se rezerve o clipă norocoasă. Un moment al lui şi numai al lui, pe care să încalece şi s-o taie în zbor undeva.

Am adăstat calm şi încrezător bidiviul sorocit să mă poarte dincolo de biografia imprecisă şi potrivnică. Când l-am prins de coamă, l-am strâns atât de puternic, încât nu s-ar mai fi desprins în veci. Ştiam ce înseamnă să-ţi aştepţi rândul la împlinire şi cum naiba să-l scapi din strânsoare? Îi văzusem pe alţii dinaintea mea rostogolindu-se de pe spinarea murgului şi m-am temut să nu păţesc aşijderea. Aşa că nu mi-am descleştat degetele din părul animalului prorocit să-mi fie destin şi, câteodată, mă pomeneam pocnindu-l pe crupă cu călcâiele. Iar azi l-aş vrea să gonească tot mai departe, hăt, dar nu sunt în stare să-i zic unde anume. Poate c-ar fi mai bine să mă opresc oleacă şi să privesc altfel în juru-mi, să iau aminte la şuvoiul ce ne înghite de-a valma pe toţi.

Şi-aşa descălecat, să-i întreb de una, de alta pe cei de odinioară, precum atunci, înainte de a o zbughi în cursa mortală a vieţii. Îmi lipseşte răgazul tihnei, însă îmi lipsesc şi vechii camarazi, schimbaţi nemilos de repezeala vremilor turbate.
S-a înserat de-a binelea, s-a înnoptat chiar în vârsta de acum, şi caii destinului sosesc pentru alţii. Bidiviii de ieri sunt biete mârţoage răpciugoase, şi destui călăreţi au căzut alături, schilodiţi şi mutilaţi. Ori prăbuşiţi pretimpuriu din pricină că-şi greşiseră roibul stelar. În curând, fornăitul slobodei herghelii va acoperi vaierul lumii, şi-o tăcere de animal jilav va înăbuşi pământul în absenţa noastră.