Copilărie sculptată-n lemn

La Madrid, dar si la Cadiz – orasel din sudul Spaniei, cu aer oriental si cu lumina europeana, despre care trebuie sa vorbim saptamaniile viitoare, despre care merita sa lasam in scris niste marturii turistice si sufletesti – exista niste magazine de jucarii de lemn care pur si simplu te duc in lumea copilariilor ideale, care reusesc sa transforme, in doar cateva minute, gandurile noastre de oameni mari cu probleme grave in ganduri de copii nevinovati, care privesc cu ochii mari in jur si inca au speranta ca pot cuceri lumea cu un zambet.

Din aceste magazine se pot cumpara papusi de lemn, dar si cuiere personalizate, bancute pentru dupa-amiezi insorite si vesele, ceasuri de perete cu personaje celebre din desene animate, colorate frumos, care dau iluzia ca si din timp se poate scoate o parte buna, ca si aceasta neincetata masinarie a vietii poate fi transpusa frumos in lemn, ca o confirmare, ca o promisiune, ca un adevar. Magazinele nu sunt mari, nu te pierzi in ele, cum se intampla in locurile moderne de fabricat si comercializat copilarie. Poate si prin asta atrag atentia, prin inghesuiala din interior, pe care o poti banui dinainte sa treci strada, din curiozitate, ca sa vezi ce se ascunde in spatele siglei mari, lucrata si ea tot din lemn, cu litere familiare si blande, cu litere de povesti nemuritoare si de contururi neregulate.

Cu nume italienesti, magazinele acestea readuc pe scena vietii de fiecare zi amintirea unor personaje celebre ale literaturii infantile. Inauntru, peste tot, si la casa, si pe rafturi, in loc de traditionalul mesaj din magazinele pretioase "Va rugam, nu atingeti!" e scris "Lasati copiii sa se joace, sa atinga tot ce vor!". Transcriu acest indemn din memorie, l-am cautat prin fotografii, dar se pare ca entuziasmul momentului nu mi-a permis sa fiu suficient de precauta, cat sa imortalizez totul. Oricum, nu va pacalesc: in aceste colturi de lume pare ca exista pe veci copilarie. O copilarie frumoasa, sculptata-n lemn, cu tandrete si cu lumina.