Astfel se obține o diferență colosală, în detrimentul litoralului românesc, deși analiza este greșită. Cei care preferă să meargă la mare în România pot beneficia de pachete turistice cu reduceri substanțiale de prețuri și de oferte foarte bune pentru cazare, la fel ca în Bulgaria. Deja sunt și multe hoteluri care oferă servicii „all inclusive”, în stațiunile de pe litoralul românesc. Mai există și variante de închiriere a unor apartamente, la prețuri foarte mici și în condiții de cazare foarte bune.
Prin ofertele „early booking”, mai ales pentru luna iunie, prețurile pachetelor turistice pe litoralul românesc sunt mai mici decât în Bulgaria, dar depinde de fiecare agenție de turism cum dorește să facă aceste oferte, precum și de pretențiile turiștilor. Prețurile variază în funcție de hotel, de cameră, de etaj, de poziționarea camerei, cu vedere la mare sau nu, de serviciile incluse, de la mic dejun sau demipensiune, până la ultra all inclusive. Variază și în funcție de perioada din sezon sau extrasezon și de numărul de nopți, în timpul săptămânii sau în weekend. Tocmai de aceea nu se pot compara cele mai scumpe oferte din vârful de sezon, de la Mamaia, cu cele mai mici prețuri din extrasezon de pe litoralul Bulgariei, Greciei sau Turciei, așa cum se întâmplă de 20 de ani în România.
În acest sezon estival sunt și multe apartamente de închiriat, mai ales la Mamaia Nord și la Eforie Nord. Turiștii care au înțeles avantajele și-au făcut rezervări din timp, la prețurile din 2021, chiar dacă toate prețurile pentru produse și servicii au crescut, în ultimele luni, din cauza problemelor de pe piața energiei, care au generat facturi foarte mari la utilități, ceea ce afectează și industria ospitalității. Cu toate acestea, datorită politicilor de marketing, sunt deja proprietari ai spațiilor de cazare de pe litoralul românesc și agenții de turism care au previziuni de creștere a vânzărilor, față de anul trecut.
Românii stau mai mult la mare
„Românii petrec la mare, în sezonul 2022, vacanțe mai lungi de o săptămână, pentru care au închiriat apartamente în regim hotelier, inclusiv cu vouchere de vacanță. Tarifele pentru apartamentele operate de compania Rezident în 2022 sunt nemodificate față de sezonul trecut. Cu rezervări făcute încă de la finalul anului trecut, cu reduceri de Early Booking, gradul de ocupare este deja de 50%-60% pentru fiecare lună de vară. În luna mai, vânzările companiei Rezident pentru apartamentele din Eforie Nord au fost cu 300% mai mari față de perioada similară a anului trecut, în special pentru șederi îndelungate, de două ori patru săptămâni”, explică Alexandra Bogatu, fondator Rezident. Aceasta mai spune că și pentru lunile care urmează, iunie, iulie și august, cererea din partea turiștilor este peste așteptări.
Pentru iunie, solicitările sunt deja cu 20% mai mari față de iunie 2021 și se estimează o creștere de 100%. „Pe fondul acestei creșteri, gradul de ocupare pentru lunile de vară estimăm că va tinde spre 95-100% și întregul sezon va fi similar celui din 2019. Cererea foarte mare vine pe fondul eliminării restricțiilor sanitare, pe litoral fiind deschise cluburile, restaurantele, dar și datorită faptului că am menținut tarifele din 2021 ori am oferit o noapte de cazare gratuită la un pachet de patru, în programul „Litoralul pentru toți”. În plus, temperaturile au fost foarte prietenoase atât pentru relaxare ori lucru remote de la malul mării”, mai spune Alexandra Bogatu.
Vacanțe cu animale de companie
Din studiul făcut de Rezident în ultimii doi ani reiese că mulți români preferă să meargă în vacanță pe litoral cu animalele de companie, mai ales câini de talie mică și pisici. Oaspeții constanți ai Rezident pe timpul verii sunt familiile cu copii, care au posibilitatea să gătească în apartamentele complet utilate și care au nevoie în vacanță de confortul de acasă, dar și grupurile de prieteni, acestea putând să găzduiască între patru și șase persoane. Sunt situate chiar pe malul mării, iar Rezident oferă șezlongurile gratuit. Cele mai căutate apartamente vara aceasta sunt cele cu vedere la mare. „Mai mult de 50% din rezervările de până acum sunt directe și nu prin terți, agenții de turism ori platforme de rezervări, care sunt colaboratori de-ai noștri. Observăm o creștere a notorietății brandului și a încrederii turiștilor că le oferim serviciile pe care le promitem și că își doresc să se întoarcă la noi”, mai precizează Alexandra Bogatu.
Costurile au crescut și la vecini
Și hotelierii de pe litoralul bulgăresc au strategii de marketing foarte bune pentru atragerea turiștilor. Tarifele sunt între 250 și 1.050 de euro în luna iunie pentru două persoane, 5 nopți, all inclusive. În contextul creșterii generalizate a prețurilor și a unei clime mai călduroase, vacanțele în extrasezon au devenit foarte atractive prin reducerile pentru vacanțe în iunie, respectiv septembrie. Consultanții Travel Planner, tour operator cu o experiență de peste 14 ani în organizarea de vacanțe, în mod special în această destinație, au realizat un studiu privind evoluția tarifelor și preferințele turiștilor români pentru sezonul 2022.
Cel mai solicitat regim de cazare pe litoralul bulgăresc este cel „all inclusive”, ceea ce înseamnă că turiștii au asigurate la hotel cele trei mese principale pe zi, băuturi locale, alături de alte eventuale facilități, inclusiv acces liber la SPA și piscinele exterioare ale hotelurilor, la locuri de joacă pentru copii etc. Există hoteluri cu servicii „all inclusive” de bază, dar și hotelurile foarte bine cotate, cu servicii superioare (ultra all inclusive).
Vacanțe mai ieftine în extrasezon cu până la 50%
Chiar dacă și pe litoralul bulgăresc s-au scumpit pachetele turistice, există posibilitatea de a găsi oferte pentru 5 nopți de cazare pentru o familie cu un copil și doi adulți începând cu 319 euro la un hotel de 3 stele cu „all inclusive”, în perioada 15-20 iunie. Cei care sunt dispuși să plătească mai mult pot alege o ofertă chiar de trei ori mai scumpă, în aceeași perioadă, dar în alte condiții de cazare și cu mai multe facilități. De exemplu, cu 1.053 de euro se poate cumpăra o vacanță de 5 nopți la cel mai bun hotel de pe litoralul Bulgariei, Reina del Mar, din stațiunea Obzor, cu regim de cazare „ultra all inclusive”.
Tot un pachet cu 5 nopți de cazare pentru doi adulți și un copil, la un hotel de 4 stele din Sunny Beach, la hotelul Effect Grand Victoria, costă 968 de euro, în perioada 1-6 august, în timp ce pentru perioada 10-15 septembrie, la același hotel, 5 nopți de cazare, costă 465 de euro. Acest hotel oferă cazare în regim all inclusive și este unul dintre hotelurile bine cotate din cea mai animată stațiune a litoralului bulgăresc, Sunny Beach. „În general, hotelurile de pe litoralul bulgăresc cotate cu 4 stele sunt preferatele românilor, căci au un raport calitate/preț ok, servicii bune, iar regimul de cazare all inclusive implică mese bine organizate, cu feluri de mâncare variate, descrise ca fiind gustoase. Hotelurile de 3 stele sunt mai puțin solicitate de turiștii români. În general, aceștia caută să se poată bucura de confort și de servicii bune și foarte bune, însă există și câteva hoteluri cotate cu 3 stele care pot asigura o cazare decentă în regim all inclusive. Există hoteluri care oferă gratuit șezlonguri și umbrele, în limita locurilor disponibile, dar și hoteluri sau plaje unde acest serviciu este contra cost”, explică Sebastian Constantinescu, director general al agenției Travel Planner.
Consultanții în turism previzionează o scădere a numărului total de turiști români pe litoralul bulgăresc, oferta fiind foarte bună și în stațiunile din România și a unei o concurențe puternice din partea litoralului românesc, mai ales după revenire voucherelor de vacanță.