La nord de Grecia, la aproximatix 700 km de Bucuresti, găseşti provincia numită Macedonia, “prima patrie a grecilor“. Una din staţiunile cele mai vizitate din zonă sunt Paralia şi Olympic Beach, numită de mulţi perla staţiunilor de pe litoralul Greciei.
Olympic Beach este situată la 75 km sud de Salonic şi este dominată de marele Munte Olimp, iar turiştii găsesc hoteluri mici şi primitoare, precum şi supermarketuri, magazine de suveniruri, de haine sau de produse pentru sporturile naiutice.
Plajele din Olympic Beach au nisip fin şi auriu, iar apele turcoaz par ireale în acest peisaj de vis. Cei care doresc să se bucure de sporturile nautice pot practica snorkeling sau scuba diving. De asemenea, părinţii îşi pot duce copiii în Luna Park unde există numeroase tobogane cu apă şi foarte multe posibilităţi de distracţie.
Pe plajă sunt amenajate foarte multe baruri şi terase care îşi ţin porţile deschise până dimineaţă. Aşadar, dacă mergi aici cu gândul la distracţie, ai unde să faci acest lucru alături de prieteni.
Tavernele şi restaurantele pescăreşti sunt oriunde îţi întorci privirea. Vei gusta aici din specialităţi tradiţionale greceşti, iar cele mai bune sunt cele din peşte. Pescarii sunt cei care garantează prospeţimea lor.
Este locul unde turiştii pot face cumpărături la cele 200 de magazine care vând haine de blană, suveniruri şi bijuterii care mai de care mai preţioase.
Cele mai frumoase plaje din Riviera Olimpică sunt Gritsta aflată în apropierea sitului arheologic, Plaka Litochoro golfuri naturale unde plajele mici şi nisipoase se îmbină cu cele cu pietriş sau stânci, Leptokaria unde vei găsi tradiţie şi oameni primitori, dar şi Paralia Panteleimonas de lângă ruinelor castelului din Panteleimonas.
La fel de frumoasă este şi Platamonas – o plajă de unde poţi admira frumuseţea Muntelui Olimp şi a castelului Platamonas.
Oferta vacanta Olympic Beach
Hotel Aparthotel Alkyonis 2* - de la 73 EURO + 329 RON/pers., transport cu autocarul, 6 nopti cazare, vizita la Salonic, insotitor de grup. Europa Travel, www.europatravel.ro