Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La mijloc de secol XVI, mai exact în anul 1559, sub directa comandă a arhitectului Rodrigo Gil de Hontanon, în Leon s-a început construcţia unei clădiri de o reală importanţă arhitectonică. Numită astăzi “Palatul Guzmanilor” (Palacio de los Guzmanes), clădirea a fost luată de una din instituţiile locale de multă vreme şi găzduieşte cu succes pe cei care au în grijă oraşul şi, uneori, provincia. Familia Guzman, după care i-a fost dat numele, este una dintre cele mai importante familii nobile ale Leonului, care a ştiut să se impună în istorie prin actele sale de o infinită eleganţă şi prin rolul, de multe ori decisiv, în slujba dezvoltării zonei.
Palatul este situat chiar în centrul oraşului, în Piaţa Sfântul Marcelo (San Marcelo), lângă Casa Botines, despre care am vorbit săptămâna trecută. Astfel, turiştilor nu le este deloc greu să fotografieze ambele locuri. Diferenţa este că, în ciuda actualului său statut, de gazdă a instituţiei numite în spaniolă “Diputacion Provincial de Leon”, Palatul se poate vizita, în prezenţa unui ghid, din jumătate în jumătate de oră, într-o anumită porţiune a zilei. Ghidul, o doamnă amabilă care nu priveşti niciodată străinii în ochi, dar care este gata să-şi ţină discursul fie şi numai pentru doi turişti rătăciţi, ne conduce în curtea interioară, plină de coloane şi de arcade impresionant de frumoase, dar şi la primul etaj, pe holul care leagă birourile de azi. Pe acest lung coridor, singurul care poate fi vizitat, se găsesc reprezentări ale stemelor locale.
Începând cu 1974, timp de trei ani, sub comanda arhitectului Felipe Moreno Medrano, Palatul este mărit, iar părţile care nu fuseseră finalizate la timp sunt terminate. Rămâne, peste toate, frumoasa curte interioară, văzută prin vitraliile de la etajul întâi, imagine pe care, din păcate, uneori, aparatele de fotografiat nu reuşesc să o trascrie în aflabetul eternităţii. Nu ne rămâne decât să ţinem minte ce am văzut, să ţinem minte ce am citit, să ţinem minte ce ne-am imaginat, pentru a câştiga, dacă se mai poate, tristul război cu uitarea.
