Așadar haideți să ne concentrăm pe un lucru din ce în ce mai prezent în România: faptul că mulți tineri merg să studieze în străinătate și apoi se întorc în România ca să pună în practică învățătura dobândită peste hotare. Și nu este vorba doar de cei care s-au dus la studii după terminarea liceului. Este vorba de mii de tineri, cei mai mulți provenind din familiile diasporei, care au învățat carte în străinătate încă din școala primară. Și, la fel, foarte important este că acești tineri nu vin să se pună în slujba vreunei multinaționale, ci vin să se pună în slujba familiei sau a lor personal. Asta mi-a atras atenția și îl consider un lucru extraordinar. Putem spune fără să greșim că în acest fel ești mult mai util societății. Nu se vaită, nu se plâng. Se luptă, iar știința de carte este arma lor letală pentru birocrația din România. Aproape că nu este domeniu în care acești tineri să nu fi reușit. În comerț, în medicină, în investiții, chiar și în artă. Da, în artă. Copii blagosloviți de Dumnezeu cu un har aparte și-au pus talentul, excelent șlefuit în universități mari din lume, în slujba creației, a inventivității și, în final, a valorificării înclinației lor artistice. Fără o pregătire extraordinară, harul lor rămânea un talent nepus în valoare. Repet nu este treaba noastră, a celor de la pagina 22, să comparăm valoarea învățământului românesc cu alte sisteme de învățământ de pe alte meleaguri. Noi doar constatăm. Și dacă rezultatele sunt în folosul țării noastre, nu poate decât să ne bucure.
Azi dau doar trei exemple. Trei fete care au studiat afară și au venit cu inima deschisă în România să profeseze în domeniul studiat. Iată ce spune Mara Verhoogt: „M-am mutat din țară pentru studii. Am făcut un an în Haga și 3 ani în Londra, după care m-am întors în București imediat după absolvire. Am plecat pentru că îmi doream să accesez educație mai bună. Am studiat arte, iar educația de arte în România este încă mult mai tradiționalistă. Am vrut să studiez undeva care o să-mi deschidă perspective noi asupra artei și culturii, iar Londra a fost un loc bun pentru asta. Nu doar educația a fost valoroasă, ci și experiența de a locui în altă țară. Ajungi să înțelegi mai bine țara în care ai crescut când ai cu ce să o compari. În Londra mi-am făcut prieteni și cunoștințe din toată lumea, lucru care a fost la fel de important pentru dezvoltarea mea ca facultatea în sine. M-am întors pentru că am văzut valoare în a fi aproape de familie și de conexiunile sociale pe care le aveam aici. În plus, m-am gândit că nu am nevoie să caut ceva mai bun în afară când există mult spațiu pentru a mă implica să fac lucrurile mai bune aici. Plănuiesc să mai plec pentru a face un master la un moment dat, îmi doresc să trăiesc o viață mai internațională, o să tot plec, dar știu că mereu o să am o bază în România”.
Un alt exemplu, Ioana Mincu, tot în domeniul artelor: „Am plecat în Londra în 2019, imediat după ce am terminat Liceul Tonitza în București. M-am decis să plec când aveam 17 ani și simțeam că în România nu am atât de multe opțiuni pe plan artistic. A fost o experiență care m-a ajutat să mă dezvolt și să cresc foarte repede, dar a fost și cel mai înspăimântător lucru pe care l-am făcut până acum. M-am trezit singură într-un oraș pe care îl mai vizitasem o singură dată, când mi-am dat interviul. Facultatea a avut o abordare extrem de liberă, am fost încurajată să fac orice îmi trece prin cap, și să mă documentez în orice direcție mă interesează. Asta m-a făcut să mă simt pierdută inițial, venind dintr-un sistem limitativ în educația artistică. Dar, pe parcurs, am învățat să fiu independentă și curioasă să explorez. Londra mi-a oferit acces la experiențe, oameni și culturi noi, care m-au ajutat să înțeleg mai bine cine sunt și pentru care sunt foarte recunoscătoare. În 2023 m-am întors în România, într-un București care mi se pare acum mult mai vibrant pe plan artistic. Am vrut să revin simțind că există mult potențial. Nu știu cine s-a schimbat mai mult în acești patru ani, eu sau scena din România, probabil ambele. Îmi propun să mai plec o dată, pentru a face un master, dar momentan mă bucur să fiu în țară și să fac parte din dezvoltarea ei”.
Cel de-al treilea exemplu este chiar fiica mea, Catinca. S-a întors acum 4 ani în țară după 20 de ani în America și 10 în Canada (cu aventuri în China, Italia, Tanzania, Zimbabwe... și altele). Stabilindu-se în România, lumea o tot întreabă: „Cum ai putut să dai New York pe București?”. Am auzit-o răspunzând: „Dacă mă întrebi, înseamnă cu nu ai trăit niciodată la New York”.
Am ales aceste exemple, care nu sunt deloc singulare. Foarte mulți tineri care au studiat în străinătate găsesc, cu alți ochi și alte idei, oportunități de dezvoltare în România. Experiența acumulată îi ajută, dar ne ajută și pe noi.
Dragii mei, noi ne întâlnim, tot aici, vinerea viitoare. Să vă găsesc cu sănătate, liniște, siguranță și pace. Doamne ajută!››› Vezi galeria foto ‹‹‹