Castelul regelui Richard Inima de Leu, Chateau Gaillar, se află la aproximativ 100 de km nord-vest de Paris. Cetatea a fost construită pentru apărarea Ducatului Normandiei de Franța și a fost construit în anul 1204.
După 800 de ani unele ziduri ale cetății sunt încă în picioare, punctul slab al castelului fiind de fapt în altă parte. Trupele inamice au reușit să între în cetate printr-o scurgere a latrinelor.
Un alt castel spectaculos este Chateau D’Alleuze care se află la mai mult de 112 km de Clermont-Ferrand. Acesta nu a fost distrus de inamici și nici nu a fost victima vreunui accident. În anul 1405 localnicii i-au dat foc după îndelungile suferințe pe care le-au suportat în timpul războiului de 100 de ani. Astfel, țăranii au vrut să se asigure că în acel loc blestemat nu va mai fi locuit niciodată. Numai că episcopul care era proprietarul cetății a ordonat tocmai celor care l-au distrus să-l reconstruiască.
Munții Jura din Polonia sunt o apariție nepbișnuită pentru Polonia care are un relief relativ plat. Munții calcaroși sunt decorați din loc în loc cu mai multe castele.
Cel mai special loc este cetatea Ogrodzieniec, construită în secolul 16. În anul 1702, frumoasa construcție a căzut victima unui incendiu însă acum acesta face parte dint-un parc național care include mai multe castele.
În Slovacia, în apropiere de Kosice, se înalță pe un vârf de deal un castel magnific, Spis. Cetatea este una intre cele mai mari din Europa iar ruinele sale se desfășoară maiestuos pe cresta de unde tronează peste o vale largă.
În anul 1780, castelul a fost abandonat după ce a fost mistuit de un incendiu a cărui cauză este invăluită în mister. Una din teorii spune că proprietarii ar fi pus focul intenționat pentru a-și reduce taxele pe care trebuiau să le plătească.
Cetatea Ballycarbery din Irlanda este o apariție demnă de poveștile cu fantome. Aceasta a fost construită în secolul al 16-lea și a fost cucerită de Oliver Cromwell în 1652.
Ballcarbery se află în apropierea unui istm care se varsă în mare, zidurile știrbe sunt îmbrăcate în iederă, imaginea castelului degajă mister.