x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii UNIC ÎN ROMÂNIA. Muzeul Ceasului din Ploiești

UNIC ÎN ROMÂNIA. Muzeul Ceasului din Ploiești

24 Mai 2016   •   10:50
UNIC ÎN ROMÂNIA. Muzeul Ceasului din Ploiești
Sursa foto: Andrei Stroe/wikimedia commons

Muzeul Ceasului din Ploieşti, unic în Europa, a fost redeschis recent, după aproape doi ani și jumătate, timp în care a fost renovat. Potrivit conducerii instituției, clădirea a fost într-un amplu proces de restaurare şi consolidare, fiind încadrată ca monument istoric. Muzeul Ceasului din Ploiești cuprinde aproximativ 4.000 de exponate, iar turiștii care îl vizitează au parte de o incursiune în evoluția timpului și a instrumentelor de măsurat, din secolul XVI, pana la inceputul secolului XX. Colecţionarea ceasurilor s-a făcut începând cu anul 1963. Printre cele mai de preţ exponate ale muzeului se numără pendula creată în stil Ludovic al XIV-lea. Caseta are un aspect alungit şi este împodobită cu decoraţiuni din bronz, aurite, iar cadranului din metal i s-au ataşat plăcuţe din email în care sunt gravate orele. Stilul Rococo este reprezentat de o piesă creată la firma ceasornicarului parizian Brulfer, iar stilurile Boulle, Rocaille şi Empire se reflectă în creaţiile artiştilor francezi şi austrieci.

 

×
Subiecte în articol: muzeul ceasului