Mereu verde
La plantarea unor copaci in gradina, doua elemente sunt esentiale: alegerea esentelor si amplasarea lor in planul general. Indiferent de dimensiunile terenului, un arbore
trebuie sa se integreze intr-un tot coerent si spectaculos
Evident, sa pozitionezi unul sau mai multi arbori intr-o gradina de dimensiuni mari este mai simplu decat in cazul unei gradini mici. Regula generala este de a evita plantarea unui arbore in mijlocul gradinii pentru ca prezenta lui la maturitate ar obtura perspectiva si ar da spatiului o simetrie ce trebuie evitata. Alegeti sa plantati de-a lungul peluzelor verzi sau in locurile unde arborele poate acoperi zone mai putin spectaculoase. In jurul arborilor pot fi plantati arbusti si plante cu bulbi, iar ideea generala trebuie sa fie o ruptura de ritm care sa atraga privirea vizitatorilor.
Solurile si dimensiunile. Inainte de a va decide asupra esentelor de plantat trebuie sa cunoasteti foarte bine structura solului din gradina. Argilos sau acid, mai bine sau mai rau drenat, solul poate fi, bineinteles, imbogatit, dar daca el este fundamental incompatibil cu esenta dorita arborele nu se va dezvolta niciodata corect si nu veti obtine satisfactiile asteptate. Talia arborelui ajuns la varsta maturitatii este criteriul determinant in alegerea la plantare. Un arbore prea inalt si de mare anvergura a coroanei va domina o gradina mica si invers, pe un teren de mari dimensiuni un arbore mic va parea insignifiant.
Forma coroanei si esenta. Forma coroanei, fie ea naturala sau dobandita prin tunderi repetate este aceea ce da gradinii atmosfera si un anume stil. Si esenta in sine este determinanta, unii arbori fiind simbolurile gradinii de tip oriental, spre exemplu, alte esente cum ar fi salcia fiind asociate cu prezenta apei. Arborii cu trunchiuri puternice pot influenta vizual relatia cu arhitectura cladirilor aflate in apropiere. Exista specii plantate special pentru dimensiunea si densitatea umbrei pe care coroana o face pe sol, cum exista si specii care impresioneaza prin silueta delicata si formele "artistice" ale coroanei.
In toate cazurile nu uitati faptul ca talia si forma arborilor sunt intr-o permanenta evolutie, chiar daca aceasta evolutie este greu perceptibila, desfasurandu-se pe perioade indelungate de timp. Mai ales arborii de talie mare ajung la maturitate dupa cateva decenii de la plantare, iar dimensiunea si forma lor adulta trebuiesc prevazute inca de la bun inceput.
Citește pe Antena3.ro