Puţine mai amintesc astăzi de strălucirea de altădată a casei boiereşti ce aparţinea vornicului Done şi apoi familiei Celibidache
În centrul Romanului, la intersecţia cu Strada Veronica Micle se formează un mic parc, unde retrasă de la artera principală întâlnim o venerabilă clădire, care în ciuda aspectului său ponosit îşi păstrează cu demnitate importanţa de altădată. Casa boierească remarcabilă prin simplitatea detaliilor arhitecturale este sufocată de blocurile de şase-şapte etaje care o înconjoară pe trei laturi. Mutilată de hoţii care fură fier vechi şi cărămidă, este o altă victimă a statutului juridic incert, a lipsei fondurilor şi a dezinteresului autorităţilor locale şi/sau naţionale, iar din 2005 a proprietarilor. Zilnic, din clădirea monument se desprind bucăţi de tencuială. Primăria a luat însă măsuri, trotuarul a fost înconjurat de bandă galbenă şi a fost pusă o tăbliţă care îi avertizează pe trecători: "Atenţie, pericol de prăbuşire!".
Clădirea este înscrisă în lista monumentelor, cod NT-II-m-B-10649, cu numele vornicului Done, dar este cunoscută de locuitorii Romanului ca fiind casa Celibidache, întrucât aici s-a născut în 1912 unul dintre cei mai valoroşi dirijori ai secolului XX, maestrul Sergiu Celibidache.
Nu se cunoaşte anul exact al construcţiei, însă aceasta prezintă mai multe etape, tehnica fiind caracteristică atât secolului XVIII, cât şi secolului XIX. Cel mai probabil, pivniţele cu două niveluri datează din secolul XVIII, iar parterul din prima jumătate a secolului XIX, întrucât în 1825, când a intrat în posesia vornicului Grigore Done, acesta a făcut unele transformări. Probabil în 1885, clădirea a fost cumpărată sau moştenită de un anume boier Stan, care avea pământuri la Boteşti, în apropierea Romanului şi care a făcut de asemenea unele reparaţii.
Sunt multe poveşti despre cum a ajuns în proprietatea lui Demonstene Celibidache, se pare însă că această casă a fost înscrisă în foaia dotală, la căsătoria mamei compozitorului. Familia Celibidache nu a locuit mult în această clădire, mutându-se înainte de începerea primului război monidal la Iaşi, şi închiriând imobilul din Roman. După al doilea război, aceasta a fost naţionalizată. A fost spital o perioadă, apoi şcoală tehnică pentru cadre sanitare şi ulterior liceu de artă. În prezent este abandonată.
În stil neoclasic
Casa boierească are formă dreptunghiulară şi ziduri groase. Faţadele sobre sunt decorate cu elemente neoclasice, având bosaje la nivelul parterului. Faţada principală dinspre vest, singura decorată, are la etaj două balcoane cu dantelării din metal ce mărginesc şase coloane adosate cu capiteluri ionice. Acestea încadrează cele patru ferestre mari ale salonului de la etaj. Frontonul nu are decoraţii, dar probabil avea un orologiu.
Faţada dinspre est nu prezintă aceeaşi decoraţie, îi corespunde doar frontonul simplu. Accesul principal în imobil este încadrat de un balcon din metal, ce are inserate în decoraţia sa iniţialele proprietarului IS şi anul 1885, ceea ce atestă eventuale transformări ale construcţiei datate în acest an.
Succesiv mărită, clădirea este spaţioasă pentru acele vremuri, având 14 camere frumos proporţionate. Subsolul are două beciuri etajate, iar parterul - frumoase bolţi semicilindrice. Etajul are un coridor în care dau toate încăperile. După obiceiul vremii, şi acest palat trebuie să fi avut unii pereţi acoperiţi de fresce care însă nu s-au păstrat.
Astăzi, interioarele sunt fără poleituri, marmure multicolore, stucaturi şi fresce convenţionale, au pereţii crăpaţi, tavanele şubrede şi un acoperiş cârpit.
În anul 2005, moştenitorii maestrului Sergiu Celibidache au reuşit să intre în posesia clădirii. Patru ani mai târziu, anunţul "pericol de prăbuşire" este încă la locul lui. În iulie 2009 a fost emis un certificat de urbanism şi o autorizaţie pentru lucrări de conservare, primarul anunţând că au început lucrările şi că acestea sunt realizate de proprietari. Primăria nu acordă nici o finanţare, deşi primarul Dan Laurenţiu Leoreanu consideră numele Celibidache un "brand" pentru oraşul său. "Anual, sau la un alt interval de timp, în clădire vrem să organizăm manifestări dedicate marelui artist - concerte, serate muzicale - pentru a evidenţia personalitatea acestuia. Sergiu Celibidache reprezintă un brand pentru Roman, un motiv de mândrie pentru comunitate. Un om de asemenea dimensiune spirituală trebuie respectat ca atare", declara acum un an primarul Dan Laurenţiu Leoreanu.
Legenda
Sergiu Celibidache "a fost iubit, admirat, temut, o adevărată legendă" a muzicii clasice a secolului XX, fiind divinizat la München, unde a dirijat Orchestra Filarmonică între 1979 şi 1996, anul morţii sale. O personalitate "de o excepţională exigenţă artistică, nu totdeauna comodă pentru componenţii unei orchestre", Sergiu Celibidache este considerat ca fiind unul din cei mai valoroşi dirijori ai tuturor timpurilor şi un rafinat specialist al muzicii impresioniste franceze, de la Debussy la Ravel. A fost foarte apreciat pentru stilul său original şi unic de a dirija, dar şi pentru metodele sale pedagogice. Recunoaşterea maestrului Celibidache prin crearea unui centru cultural sau a unui muzeu în casa în care s-a născut era un vis irealizabil pentru locuitorii Romanului. Ioana Celibidache, văduva dirijorului, anunţase acum câţiva ani că Iaşiul, datorită organizării Festivalului bianual Sergiu Celibidache, a "câştigat definitiv bătălia cu oraşul Roman şi pentru înfiinţarea acestui muzeu". De altfel, maestrul şi-a petrecut copilăria şi tinereţea sa la Iaşi.
Casa vornicului Done din Roman va fi probabil o casă memorială Sergiu Celibidache, cu o sală de concerte de cameră, astfel clădirea monument abandonată în prezent ar putea să devină un adevărat spaţiu cultural.
"Am avut deseori nevoia să mă joc cu sunetul, să-mi transmit bucuriile, durerile, să le fixez, dacă pot, şi aşa, din când în când, am compus şi eu. (...) Muzica nu corespunde unei forme de a fi. E o devenire, e ceva care naşte, creşte, ajunge la un punct de maximă expansiune şi moare ca o plantă, ca un sentiment, ca orişicare activitate omenească" Sergiu Celibidache
PATRIMONIUL ASTĂZI
Pe faţada principală dinspre vest este o plăcuţă care atestă calitatea de monument a clădirii vornicului Grigore Done din Roman, în timp ce pe faţada dinspre est a aceluiaşi imobil scrie: "Stimaţi părinţi, vă rugăm nu lăsaţi copiii să se joace în curtea şcolii. Clădirea este în pericol de prăbuşire!"
Casa vornicului Done este imaginea dificultăţilor şi contradicţiilor cu care se confruntă punerea în valoare a patrimoniului construit în general în România, şi reutilizarea acestuia în particular. Clădirile istorice sunt o resursă preţioasă, însă salvarea şi punerea în valoare a bunurilor de patrimoniu afectate de trecerea timpului, mărirea capacităţii de rezistenţă, aducerea lor la o stare, formă, culoare, aspect cât mai aproape de cea iniţială este întotdeauna o provocare.
Citește pe Antena3.ro